Doliu imens în Biserică, doi îndrăgiţi preoţi au trecut mult prea devreme la cele sfinte

Protosinghelul Stelian Boaru, preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec, a trecut la Domnul. Şi preotul Dan Ceredeev, parohul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, a murit în urma unui infarct miocardic.
Alina Costache
01 aug. 2024, 09:39
Doliu imens în Biserică, doi îndrăgiţi preoţi au trecut mult prea devreme la cele sfinte

Este doliu în Biserică. Părintele protosinghel Stelian Boaru, slujitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec din județul Neamț, a trecut la Domnul luni, 29 iulie, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant.

A viețuit în sihăstria ocrotită de Sfinții Iosif de la Văratec și Gheorghe Pelerinul din anul 2005 până în anul 2022, însă din cauza bolii s-a retras la Mănăstirea Râșca, mănăstirea sa de metanie, unde va fi înmormântat joi, 1 august, începând cu ora 10:00.

Dan Diaconescu, în DOLIU. Mesaj emoţionant după moartea mamei

Mai multe detalii despre părintele Stelian ne-a transmis stavrofora Iosefina Giosan, stareţa Mănăstirii Văratec:

A intrat în viața monahală în anul 1992, la Mănăstirea Râșca din județul Suceava, iar în anul 2005 a venit ca preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Văratec, având și o soră după trup viețuitoare în mănăstirea noastră. Părintele Stelian a fost un preot devotat slujbelor din cadrul mănăstirii, slujea atât în soborul de preoți, cât și individual când era de rând, cu aceeași dragoste de Dumnezeu. Se îngrijea de toți cei care veneau și cereau un cuvânt de folos – credincioși și maici din mănăstire deopotrivă – fiind un bun povățuitor. De multe ori uita de oboseală și de boală și căuta să împace și să aline sufletele împovărate de păcate și să le readucă la Hristos cu nădejdea spre mântuire și viața veșnică. Un suflet ales, calm, cu multă bunătate, răbdător, iubitor de cele sfinte și foarte milostiv. Iubea biserica și slujbele și căuta să facă ascultare până la capăt. Va rămâne veșnic în amintirea soborului de maici și surori din Mănăstirea Văratec și-l vom păstra mereu în rugăciunile noastre. De astăzi, însă, se va ruga pentru noi la Liturghia cea Cerească, unde îl așteaptă Cel pe care L-a slujit toată viața sfinției sale, ca să se alăture soborului preoțesc din ceruri! Să ne rugăm și noi pentru părintele, căci și sfinția sa mult s-a rugat pentru noi!”.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace întru ceata drepților Săi! Veșnica lui pomenire!, potrivit Ziarullumina.ro

Doliu imens în Biserciă şi la Suceava. Preotul Dan Ceredeev, parohul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, a murit în urma unui infarct miocardic.

Moarte șocantă a unui cunoscut duhovnic din Suceava! Părintele Dan Ceredeev a murit subit, în urma unui infarct. Preotul Alexandru Lungu a vorbit despre părintele care și-a pierdut viața. El a spus că nu l-a cunoscut personal pe Dan Ceredeev, parohul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, dar o știa pe soția lui. „Faptul că doamna preoteasă era chipul mai pregnant în această familie de preot, spune multe despre acest preot”, a zis preotul Alexandru Lungu.

Iată mesajul transmis de preotul Alexandru Lungu: „Nu îl știam pe părintele personal. Așa cum nu am cunoscut pe mulți alții pentru care de-a lungul timpului am împărtășit un gând smerit. O știam pe soția părintelui. Ea era chipul care părea în această familie mai pregnant. Se poate să greșesc. Dar mi se pare o chestiune absolut fabuloasă din punctul meu de vedere.

Se spune că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Dacă ar fi să-l citez pe părintele Ioan Bădilița, cei doi sunt obligați să stea umăr lângă umăr, niciodată unul în fața celuilalt. Sunt de acord cu ambele variante, atât timp cât dragostea îi echilibrează. Dar faptul că doamna preoteasă era chipul mai pregnant în această familie de preot, spune multe despre acest preot.

Doliu în sportul românesc! Un mare jucător de rugby al echipei naționale s-a stins din viață

În primul rând, spune faptul că acest preot era un om extrem de generos. Un om care îl așează pe cel de lângă el pe partea superioara a piedestalului, cel puțin profesional, denotă multă smerenie. Dar mai ales dragoste.
Într-o lume a bărbaților, în care toți ne dorim eroi și actori principali ai propriilor vieți, a știi să îi dai aripi unei femei și ai insufla curajul si totodata șansa de a străluci, denotă cea mai mare dovadă de bărbăție.

Am aflat în această dimineață de final de iulie, început de august, de post pentru noi creștinii, faptul că Dumnezeu a cautat și a privit, a cântărit și a decis că preotul Dan Ceredeev a strâns suficent în desaga veșniciei. Am citit câteva rânduri astăzi despre bogata să activitate. A slujit pe ceilalți, nu a așteptat sa fie slujit de ceilalți. În aceste momente de durere pentru soția și familia părintelui, mă alătur și eu cu câteva rânduri pline de nădejde.

Fiindcă nădejdea este atributul principal în viața unui creștin. Hristos a înviat! Și ne-a dăruit viață veșnică, închinămu-ne Învierii Lui celei de a treia zi!

Deși îndurerați de plecarea celor dragi, plini de nădejde de reîntâlnirea în veșnicia Luminii. Deși despărțiți pentru un timp, încredințați de revederea cea plină de bucurie. Deși singuri aparent, totuși aliniați de credința în cuvintele Mântuitorului Hristos: Cine crede în Mine, chiar de va muri, va trăi în Veci. Dumnezeu să vă acopere cu puterea Sa care nu rușinează!”, a scris preotul Alexandru Lungu pe Facebook.

Preotul Dan Ceredeev, parohul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” Ciumârna, era absolvent al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşiul natal. Părintele Dan, cum îi spuneau enoriașii, și-a început cu adevărat misiunea apostolică, slujirea aleasă în folosul oamenilor, în luna mai a anul 1996, în satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
„Ăsta a fost ordinul meu!”. Gigi Becali a anunțat decizia după FCSB – UTA 1-3: „Va fi titular cu Dinamo! Mi-a zis Șumudică”. Exclusiv
Capital.ro
Permis de conducere 2026. Șoferii care trebuie să schimbe documentul după 5 ani. Ce prevede Codul Rutier
Playtech.ro
Afacerile în care românii ar investi 50.000 de euro. De la locuri de joacă și detailing auto la parcări: „Banii se duc foarte repede”
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită în această dimineață de o mișcare seismică. Ce magnitudine a avut
iamsport.ro
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
MediaFlux
ANAF introduce o nouă procedură pentru veniturile românilor. Pot fi chemați inclusiv la audieri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat