Doliu imens în tenisul mondial. Un triplu câştigător de Grand Slam a fost răpus de cancer

Fostul tenismen australian Peter McNamara a decedat, sâmbătă, la vârsta de 64 de ani, informează presa internaţională.
Ionela Marcu
22 iul. 2019, 05:32
Doliu imens în tenisul mondial. Un triplu câştigător de Grand Slam a fost răpus de cancer

Peter McNamara suferea de cancer la prostată şi a murit în locuinţa sa din Germania.

McNamara a ocupat locul 7 mondial, cea mai înaltă clasare a lui în ierarhia ATP. El a câştigat cinci turnee de simplu şi a avut drept cel mai bun rezultat la un grand slam o semifinală disputată în1980 la Australian Open.

La dublu, McNamara a fost numărul 3 mondial, având în palmares 19 titluri, din care trei de Grand Slam, Australian Open – 1979 şi Wimbledon – 1980 şi 1982, în echipă cu Paul McNamee.

Fostul jucător a trebuit să se retragă la vârsta de 28 de ani din cauza unei grave accidentări la genunchi. El a devenit antrenor şi a colaborat, până în februarie, cu chineozoaica Qiang Wang, acum pe locul 14 WTA, pe care a ajutat-o să ajungă în top 10 WTA, dar şi cu bulgarul Grigor Dimitrov şi cu australienii Mark Philipoussis şi Matthew Ebden. El a lucrat şi la academia lui Patrick Mouratoglou.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT