Dominic Fritz, sancţionat cu 10% din salariu după ce Înalta Curte a decis că este incompatibil. PSD cere intervenţia ANI şi a Parchetului

Prefectul de la Timiș a luat, în sfârșit o decizie în privința incompatibilității dovedite a lui Dominic Fritz. Nu l-a suspendat, așa cum era de aşteptat, ci i-a tăiat 10% din salariu timp de 6 luni.
Viorel Dobran
04 aug. 2026, 15:52
Dominic Fritz, sancţionat cu 10% din salariu după ce Înalta Curte a decis că este incompatibil. PSD cere intervenţia ANI şi a Parchetului

UPDATE: PSD cere intervenția urgentă a Agenției Naționale de Integritate, a Ministerului Afacerilor Interne și a parchetului în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Reacția vine după ce prefectul de Timiș, Paul Finta, a decis aplicarea unei sancțiuni constând în reducerea cu 10% a indemnizației primarului.

În comunicatul transmis marți, 4 august, social-democrații susțin că măsura este insuficientă și îl acuză pe prefect că ar fi încercat să îl protejeze pe liderul USR de consecințele legale ale deciziei definitive prin care a fost confirmat conflictul de interese.

„PSD condamnă categoric demersurile disperate ale reprezentanților USR din Parlament și din administrația locală de a-l scăpa cu orice preț pe condamnatul definitiv Dominic Fritz de sancțiunile legale aplicabile primarilor găsiți în conflict de interese”, se arată în comunicatul partidului.

PSD își continuă atacul la adresa USR și afirmă că formațiunea s-ar fi îndepărtat de mesajele publice pe care le-a promovat în trecut în legătură cu integritatea în funcțiile publice.

„USR s-a dezis definitiv de principiile de integritate pe care le pretindea cu agresivitate în cazul altor partide. De la lozinca „Fără penali în funcții publice”, USR a devenit partidul penalilor și condamnaților”, susțin social-democrații.

În același comunicat, PSD afirmă că reprezentanții USR ar fi încercat să introducă în noua Lege a integrității amendamente care să înlăture sancțiunile aplicabile în cazul unui conflict de interese.

„PSD denunță faptul că reprezentanții USR au încercat, fără succes, să strecoare în noua Lege a integrității o serie de amendamente care anulau sancțiunile aplicabile în situația de conflict de interese în care se află șeful lor de partid”, se precizează în document.

Potrivit PSD, după ce aceste modificări nu au fost adoptate în Parlament, prefectul de Timiș ar fi ales să aplice o sancțiune mai ușoară primarului Timișoarei.

„Imediat după eșecul din Parlament, prefectul USR de Timiș, Paul Finta, a aprobat astăzi ordinul prin care îi aplică primarului condamnat doar o amendă modică de 10% din salariu!”, afirmă reprezentanții PSD.

Social-democrații califică decizia drept „un abuz în serviciu scandalos, comis în disprețul legilor și deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ)”.

Partidul susține că, în situația lui Dominic Fritz, mandatul ar fi trebuit să înceteze de drept din momentul în care conflictul de interese a fost confirmat definitiv de instanță.

Pentru a-și susține poziția, social-democrații invocă Decizia 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În pasajul citat de partid se arată că „pentru aleșii locali (primar, președinte al consiliului județean, consilier local sau județean), în privința cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160, 193 și 204 din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, norme preluate din Legea nr.215/2001, situație juridică ce este constatată prin ordin al prefectului”.

PSD mai citează din aceeași decizie și susține că prefectul avea obligația „de a constata, respectiv de ‘a lua act’ de încetarea mandatului de primar (…) fără a se substitui unei instanțe judecătorești în înfăptuirea justiției”.

PSD cere contestarea ordinului în instanță și o anchetă penală
În finalul comunicatului, PSD solicită ANI și Ministerului Afacerilor Interne să intervină și să conteste în instanță ordinul emis de prefectul de Timiș.

„PSD solicită Agenției Naționale de Integritate și Ministerului Afacerilor Interne să intervină urgent împotriva acestui abuz și să conteste la instanța de contencios ordinul ilegal al prefectului de Timiș”, se arată în document.

Social-democrații cer și deschiderea unei anchete penale în legătură cu acțiunile reprezentanților USR, despre care susțin că și-ar fi folosit funcțiile pentru a-l proteja pe Dominic Fritz.

„De asemenea, PSD solicită parchetului să declanșeze o anchetă penală împotriva reprezentanților USR pentru utilizarea abuzivă a funcțiilor și demnităților publice cu scopul de a-l scăpa pe condamnatul Dominic Fritz de sancțiunile legale, ce-i sunt aplicabile în urma constatării definitive a conflictului de interese”, mai transmite Biroul de presă al PSD.

Prefectul de Timiș a decis să îi scadă salariul lui Dominic Fritz cu 10% după de ÎCCJ l-a declarat în conflict de interese. „Am semnat astăzi ordinul prefectului privind sancționarea disciplinară a domnului Dominic Samuel Fritz, sancționarea prevede diminuarea salariului cu 10% pe șase luni de zile” a spus Paul Finta.

47 de aleși riscă să-și piardă mandatul dacă va fi adoptat „Amendamentul Fritz” privind Legea ANI

Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut starea de conflict de interese a primarului Municipiului Timișoara, domnul Fritz Dominic Samuel

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul formulat de către domnul Fritz Dominic Samuel împotriva sentinței civile nr. 63/2026 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția Contencios administrativ și Fiscal, validând astfel Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat starea de conflict de interese în care acesta s-a aflat.

În esență, s-a reținut că acesta a participat la emiterea unui act administrativ prin care, folosindu-și autoritatea funcției, a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale de la Primăria Municipiului Timișoara.

Decizia ÎCCJ reconfirmă standardul obiectiv al conflictului de interese. Potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, nu este necesar să fie dovedită existența unui prejudiciu concret sau faptul că decizia publică a fost efectiv influențată de corupție. Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ.

Legea integrităţii a trecut de Camera Deputaţilor. PSD a introdus amendamentul „Dominic Fritz”, AUR a adus la vedere averile deţinute de soţiile demnitarilor

Situația de fapt în care s-a aflat domnul Fritz corespunde elementelor pe care legislația și jurisprudența le identifică drept relevante în materia conflictului de interese: existența unei relații financiare directe, participarea la emiterea actului și posibilitatea ca interesul personal să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice.

Dispozițiile legale instituie obligația de abținere atunci când alesul local se află într-o situație de conflict de interese. Această obligație există tocmai pentru a proteja încrederea publică în corectitudinea procesului decizional și pentru a împiedica transformarea autorității publice într-un instrument de favorizare a unor interese private. Același standard trebuie aplicat tuturor, indiferent de funcția ocupată sau de apartenența politică.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte