Donald Trump dă ordin pentru interdicţia teroriştilor islamişti radicali pe teritoriul SUA

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri o înăsprire serioasă a cadrului legal în materie de imigrație și primire de refugiați, în scopul stopării eventualei intrări pe teritoriul american a unor "teroriști islamiști radicali".
Filip Stan
28 ian. 2017, 08:35
Donald Trump dă ordin pentru interdicţia teroriştilor islamişti radicali pe teritoriul SUA

„Inițiez noi măsuri de control pentru a menține în afara Statelor Unite teroriștii islamiști radicali. Nu îi vrem aici”, a subliniat președintele american, în cursul ceremoniei de învestitură a secretarului Apărării, James Mattis, desfășurată la Pentagon.

„Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în țara noastră aceleași amenințări pe care soldații noștri le combat peste hotare” (…) Nu vom uita niciodată lecțiile lui 11 septembrie” 2001, a proclamat Trump, făcând trimitere la atentatele comise în SUA de gruparea Al-Qaida și care au traumatizat America.

Potrivit decretului și anexelor sale, difuzate vineri de Casa Albă, autoritățile americane vor interzice timp de trei luni sosirea resortisanților din șapte țări musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.

Washingtonul va opri de asemenea, timp de patru luni, programul federal de primire și reinstalare a refugiaților, de toate naționalitățile, din țări aflate în război. Un program umanitar ambițios, creat în 1980, și care nu a fost suspendat decât o singură dată: timp de trei luni după 11 septembrie 2001, informează Agerpres.

Cât privește refugiații sirieni, care au fugit cu milioanele de conflictul din țara lor, dar numai 18.000 au fost acceptați în SUA după 2011, lor le va fi definitivă interzisă intrarea, până la noi ordine.

Pentru anul bugetar 2016 (din 1 octombrie 2015 la 30 septembrie 2016), Statele Unite, guvernate la acel moment de Barack Obama, au admis pe teritoriul lor 84.994 de refugiați, de toate naționalitățile, dintre care puțin peste 10.000 de sirieni.

Administrația Obama, care a recunoscut în septembrie 2015 că putea face mai mult, a fixat ca obiectiv cifra de 110.000 de refugiați acceptați pentru anul bugetar 2017.

Noua administrație Trump vizează începând de acum „nu mai mult de 50.000” de refugiați, în acest an.

Cu două zile înainte să semneze oficial decretul, întrebat de canalul ABC despre reacția pe care documentul riscă să o provoace, Donald Trump a replicat că trebuie să acționeze într-o „lume furioasă”, care a devenit un „dezastru complet”.

Citeşte şi Donald Trump a suspendat programul SUA pentru refugiaţi. Sirienii au interdicţie pe termen neliminat

„Nu este o interdicție împotriva musulmanilor, ci privește țări care au mult terorism”, a subliniat Trump.

„Suntem o națiune plină de compasiune și susțin programul de reinstalare a refugiaților, dar e timpul să reevaluăm și să reîntărim procesul de verificare a vizelor”, a declarat șeful majorității republicane din Camera Reprezentanților, Paul Ryan. „Președintele Trump are dreptate să se asigure că facem tot posibilul pentru a afla exact cine intră la noi în țară”, a mai arătat acesta, potrivit Agerpres.

„Decretul crud al președintelui Trump privind refugiații subminează valorile fundamentale și tradițiile noastre, amenință securitatea noastră națională și demonstrează o necunoaștere totală a procesului nostru strict de verificare, cel mai minuțios din lume”, au replicat democrații prin vocea lui Ben Cardin, membru al Comisiei pentru Afaceri externe din Senat.

Tânăra Malala Yousafzai, premiul Nobel pentru Pace, a declarat vineri că are „inima frântă” după semnarea de către Donald Trump a unui ordin executiv ce limitează primirea de refugiați în Statele Unite, transmite AFP.

„Am inima frântă să văd cum președintele Trump închide azi ușa copiilor, mamelor și taților care fug de violență și război (…) Am inima frântă să văd America întorcând spatele trecutului său mândru de primire de refugiați și migranți”, a reacționat tânăra pakistaneză, premiul Nobel 2014, într-un comunicat publicat la New York.

Tot în SUA, ACLU, cea mai mare asociație de apărare a drepturilor civice, a protestat contra acestor măsuri de „examinare extremă” care „nu reprezintă decât o discriminare contra musulmanilor”.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Otopeni, mai scump decât Heathrow: cât te costă cu adevărat să mănânci în aeroportul din România, față de Londra, Madrid sau Roma
Capital.ro
Taxă obligatorie pe toate drumurile din România. Șoferii, amendați dacă achită după termenul impus
Playtech.ro
Cât costă să ridici un garaj din cărămidă sau BCA? Costurile complete
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai