Eliminarea contribuţiei de 2% pentru CEO ar putea fi ajutor de stat, dar avem nevoie de companie, altfel crăpăm

Exceptarea Complexului Energetic Oltenia de la plata contribuţiei de 2% din cifra de afaceri ar putea fi ajutor de stat, însă, în cazul în care Comisia Europeană se va sesiza, vom argumenta că avem nevoie de această companie pentru securitatea energetică a României, a declarat, joi, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Iulian Tudor
18 apr. 2019, 10:17
Eliminarea contribuţiei de 2% pentru CEO ar putea fi ajutor de stat, dar avem nevoie de companie, altfel crăpăm

El a participat la un eveniment pe tema strategiei energetice a României şi a fost întrebat de jurnalişti dacă Ministerul Energiei consideră că eliminarea contribuţiei pentru producătorii de energie pe cărbune reprezintă ajutor de stat, scrie agerpres.ro.

„Vom vedea ce rezultă. Aşteptăm punctul de vedere al celor care definesc acest lucru, adică Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană. Noi considerăm că nu”, a spus iniţial Vişan.

Citeşte şi Se dau bani de la stat. În ce condiţii se poate intra în posesia ajutoarelor de la Guvern

Când i s-a amintit că reprezentanţii Consiliului Concurenţei au transmis o scrisoare ministerului, în care arată că această măsură ar putea fi ajutor de stat, el a precizat: „Ar putea. Să vedem. Ar putea”.

Totodată, întrebat dacă a notificat Comisia Europeană cu privire la acest aspect, aşa cum a recomandat Consiliul Concurenţei, Vişan a răspuns negativ. „Nu. Vă daţi seama că, de regulă, dumneavoastră ştiţi, la toate modificările acestea legislative cu impact, Comisia se sesizează, ei văd”.

„Comisia Europeană este o instituţie cu care dialoghezi, cu argumente. Haideţi să privim lucrurile şi altfel: la o povară de peste 30% din cifra de afaceri certificate de emisii, ce facem? Eu mă duc la Comisie şi spun că am nevoie de această companie, uite, încă cinci ani am nevoie, că altfel crăp. Şi în legislaţia europeană, securitatea este primordială şi este dreptul fiecărui stat să decidă”, a continuat oficialul ministerial.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă CE Oltenia va fi nevoită să returneze ajutorul de stat, aşa cum trebuie să facă Complexul Energetic Hunedoara, Vişan a precizat: „Vom vedea. Analizăm”.

Pe de altă parte, preşedintele Directoratului CE Oltenia, Sorin Boza, a scris, miercuri seară, pe Facebook: „Orice ajutor primit pentru a suporta mai uşor acest cost (cu certificatele de emisii – n.r.) înseamnă ajutor de stat şi automat insolvenţă şi infringement pentru statul român”.

Pe 29 martie, Guvernul a aprobat OUG 19/2019, prin care se exceptează de la plata contribuţiei de 2% producătorii de energie electrică pe cărbune.

„Am redus cei 2%, faimosul 2% (contribuţia de 2% din cifra de afaceri – n.r.), l-am redus pentru producătorii de energie electrică pe bază de cărbune şi am spus chestia asta de multe ori şi o s-o spun în continuare: producătorii de energie electrică pe cărbune sunt împovăraţi îngrozitor de certificate (de emisii poluante – n.r.) şi atunci nu mai are niciun rost să-i împovărăm şi cu o taxă de 2%”, a afirmat ministrul Energiei, Anton Anton, la finalul şedinţei de Guvern.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat