Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nespectarea măsurilor privind securitatea în muncă după prăbuşirea unui MIG şi a unui elicopter în Dobrogea. Dîncu: Am riscat viaţa militarilor noştri zburând cu aceste avioane

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor privind securitatea în muncă în cazul celor două catastrofe aviatice de miercuri seara, din judeţul Constanţa, în urma cărora opt militari şi-au pierdut viaţa.
Filip Stan
03 mart. 2022, 13:08
Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nespectarea măsurilor privind securitatea în muncă după prăbuşirea unui MIG şi a unui elicopter în Dobrogea. Dîncu: Am riscat viaţa militarilor noştri zburând cu aceste avioane

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor privind securitatea în muncă în cazul celor două accidente aviatice de miercuri seară, din judeţul Constanţa.

De asemenea, anchetatorii au mers joi la locurile unde s-au prăbuşit cele două aparate de zbor şi strâng şi analizează probele pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestor catastrofe.

Citește și Alertă în Constanţa! Un avion militar s-a prăbuşit în zona Cogealac. A dispărut și elicopterul care a plecat să-l caute, 7 soldați au murit VIDEO

În data de 2 martie, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03, a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.

Un elicopter IAR-330 Puma a decolat în jurul orei 20.21 spre zona posibilului impact pentru o misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei. Elicopterul a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44. Pilotul raportase condiţii de vreme nefavorabilă şi primise ordin să se întoarcă la bază, a anunţat Ministerul Apărării.

Ultima poziţie cunoscută a elicopterului era zona localităţii Gura Dobrogei, la aproximativ 11 kilometri de aerodrom.
Membrii echipajului elicopterului IAR 330-Puma au fost găsiţi decedaţi în zona localităţii Gura Dobrogei.
Pe lângă cei cinci membri ai echipajului, urcaseră la bord şi doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române.

Autorităţile au continuat căutările MIG-ului şi au reuşit descoperirea acestuia în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită.  Pilotul în vârstă de 31 de ani şi-a pierdut viaţa. Din 2014, el era pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea şi acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării: Am riscat viaţa militarilor noştri zburând cu aceste avioane

Militarii români şi-au riscat viaţa zburând cu aeronavele de tip MiG, din cauza vechimii lor şi a faptului că fondurile „nu au permis mai mult decât modernizarea acestor aparate de zbor”, a afirmat, joi, ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Legat de ancheta în acest caz, ministrul a explicat că „nu putem să luăm în calcul decât starea tehnică, starea vremii, evident, managementul acţiunii. Sunt trei dimensiuni pe care se face această anchetă”.

„Ce putem să facem acum este o anchetă corectă şi cât mai rapidă, ca să prevenim ca aceste tragedii să nu se mai întâmple, să nu se repete”, a arătat Dîncu.

Ministrul a vorbit şi despre faptul că aeronavele de tip MiG sunt vechi.

„Evident, noi am riscat viaţa piloţilor noştri, a tinerilor noştri zburând cu aceste avioane, pentru că aceste avioane nu corespund practic la ceea ce astăzi se întâmplă, la misiunile de care este nevoie astăzi”, a afirmat Dîncu şi a adăugat că „fondurile nu au permis mai mult decât modernizarea acestor aparate de zbor şi consecinţele se văd acum”.

Întrebat dacă incidentul aviatic ar putea avea legătură cu conflictul Rusia-Ucraina, Vasile Dîncu a răspuns: „Este absolut exclus, nu există nicio dovadă şi nu există nicio circumstanţă care să ducă la această concluzii. Toate sunt scenarii de science-fiction”.

Cine sunt cei 7 militari morți în accidentul aviatic de la Constanța. Imagini dramatice de la locul tragediei

Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.

Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.

Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.

Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.

Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.

De asemenea, căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir: „E trăsnet! El va fi viitorul portar al echipei naționale”. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Cât costă succesiunea în 2026 și cât impozit plătești la stat dacă sunt mai mulți moștenitori
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat