Dosar penal pentru bărbatul din Constanţa care a împuşcat un câine

Un bărbat din Constanţa s-a ales cu dosar penal după ce, vineri, a împuşcat un câine, în timp ce se afla la o vânătoare organizată legal pe un teren din apropierea municipiului Constanţa.
Alina Costache
13 feb. 2016, 08:41
Dosar penal pentru bărbatul din Constanţa care a împuşcat un câine

Cercetările au fost declanşate în urma unei sesizări la numărul unic 112, potrivit căreia un câine a fost omorât, prin împuşcare, la ieşirea din Constanţa către Valu lui Traian, în curtea unei reprezentanţe auto.

Din primele informaţii a rezultat că animalul ar fi fost împuşcat de persoane care participau la o vânătoare de păsări pe un câmp din zona respectivă.

Ulterior, a fost identificat şi suspectul, care a fost condus la audieri, oamenii legii stabilind că acesta a participat la o partidă de vânătoare de păsări organizată legal, iar arma de vânătoare cu care ar fi împuşcat câinele era deţinută legal de bărbat.

Arma a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru uz de armă fără drept.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România