Dosarul accidentului mortal din județul Timiș, aproape de clasare. Transfer de urgență pentru ultimul suporter supraviețuitor al echipei PAOK

Ultimul dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului petrecut săptămâna trecută în Timiș, în care și-au pierdut viața șapte persoane, a fost transferat miercuri la Salonic cu avionul, decolând de pe Aeroportul Internațional Timișoara.
Alexandra Dumitrescu
04 feb. 2026, 15:25
Dosarul accidentului mortal din județul Timiș, aproape de clasare. Transfer de urgență pentru ultimul suporter supraviețuitor al echipei PAOK

Încă se fac cercetări în dosarul accidentului, însă surse judiciare spun că acesta urmează să fie închis, deoarece șoferul a decedat în urma impactului devastator.

În schimb, rămâne deschisă ancheta privind drogurile descoperite în autoturism, iar o decizie finală va fi luată după finalizarea verificărilor.

Ultimul supraviețuitor al accidentului, operat de urgență

Avionul care a preluat victima a plecat la Timișoara în jurul orei 10:00. Transferul pacientului s-a făcut după ce testele medicale de miercuri dimineaţă au permis acest lucru. Rămas internat la Spitalul Județean Timișoara, bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale. Astfel, medicii au ajuns la o concluzie șocantă: victima avea un edem la nivelul coloanei cervicale.

În cursul săptămânii trecute, ceilalţi doi răniţi au fost duşi în Grecia, la Salonic. Unul a fost transferat la un spital, iar cel de-al doilea a plecat acasă.

Trupurile neînsuflețite ale celor șapte suporteri morți în accident au fost repatriate cu o aeronavă militară.

Accidentul în care au murit șapte suporteri

Pe 27 ianuarie 2026, un microbuz care transporta zece suporteri ai echipei PAOK Salonic spre Franța, la un meci de fotbal unde juca echipa lor preferată, s-a izbit frontal cu un TIR, în apropiere de Lugoj. În urma accidentului, șapte persoane au murit, iar trei au fost rănite.

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie, suporterul grec a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. În urma unui RMN, doctorii au descoperit un edem masiv la coloana cervicală, care îi punea viața în pericol. Acesta a fost operat şi mai apoi internat la Secţia de Terapie Intensivă a Casei Austria, Clinica de Politraumatologie.

După ce analizele și testele au arătat că tânărul este în stare să suporte zborul spre casă, a fost externat miercuri dimineața și transportat la aeroport, de unde a plecat spre Grecia cu un avion medical. Suporterul își va continua tratamentul la Salonic.

Citește și: Cum arată casa Andreei Mantea. Vedeta și-a decorat singură locuința

PAOK: „Fie ca Dumnezeu să vă țină pe toți la adăpost”

Într-un comunicat postat pe rețelele sociale, PAOK și-a exprimat recunoștința față de comunitate pentru valul de solidaritate primit după tragedie și a vorbit despre durerea pierderii celor „șapte vulturi”.

„În aceste zile am fost copleșiți de un val uriaș de iubire, solidaritate și susținere, în timp ce plângem pierderea fanilor noștri.

Gesturile și mesajele venite din partea suporterilor, cluburilor, organizațiilor și a mii de oameni din întreaga lume ne-au emoționat profund și le mulțumim din suflet pentru tot.

Vom continua să lucrăm fără încetare pentru a garanta cel mai înalt nivel posibil de siguranță pentru toți suporterii noștri. În aceste momente sfâșietoare, comunitatea fotbalului a stat unită, iar această unitate poartă un singur strigăt ca un steag: „Niciodată mai mult astfel de pierderi nedrepte în sport.”

Fie ca Dumnezeu să vă țină pe toți la adăpost. Mulțumim din inimă…”, a transmis clubul elen.

Omagiu pentru suporterii decedați

PAOK Salonic, condusă de Răzvan Lucescu, a câștigat duminică seara, cu 4-1, pe teren propriu, în formația Panserraikos, în etapa a 19-a din campionatul Greciei, Super League. A fost prima victorie de pe teren propriu după tragedia din România, în care și-au pierdut viața șapte suporteri eleni.

Citește și: Protest în Piața Victoriei. Profesorii și studenții protestează față de măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi