Dosarul FNI: Nicolae Popa a fost eliberat din închisoare

Nicolae Popa, unul din cei mai importanţi oameni din dosarul FNI, a fost eliberat din închisoare. Judecătorii au luat această decizie în urma unei cereri a penitenciarului.
Filip Stan
04 sept. 2017, 08:45
Dosarul FNI: Nicolae Popa a fost eliberat din închisoare

Nicolae Popa, condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare, în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, a fost eliberat condiţionat, după ce a stat în spatele gratiilor trei ani şi două luni, potrivit unei decizii a Judecătoriei Găeşti.

Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti a transmis Judecătoriei Găeşti o propunere de eliberare din închisoare a lui Nicolae Popa. În baza acestei propuneri, Judecătoria Găeşti a dispus, în 24 august, punerea în libertate a lui Popa. Decizia nu era definitivă şi putea fi contestată în cel mult trei zile.

Cum nicio contestaţie nu a fost depusă în acest caz, în 30 august, Nicolae Popa a fost eliberat din penitenciar.

„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Popa Nicolae. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Popa Nicolae de sub puterea mandatului nr. 424/2014 emis de Judecătoria Giurgiu, în baza sentinţei penale nr. 364/2014, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze”, conform deciziei din 24 august.

În iunie 2014, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Nicolae Popa, în dosarul prăbuşirii FNI, la 10 ani şi patru luni de închisoare.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

La scurt timp de la prăbuşirea, în mai 2000, a Fondului Naţional de Investiţii, Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare.

Popa a fost arestat în 2 decembrie 2009, de către autorităţile judiciare indoneziene, şi adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011.

Citeşte şi: Nicolae Popa, fost director FNI: Eu nu am fost fugar. Am aşteptat nouă ani o citaţie din partea autorităţilor române

Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii,  declara la începutul anului că a aşteptat nouă ani în Indonezia o citaţie din partea autorităţilor şi că dosarele i-au fost redeschise pentru că nu a vrut să „popească” pe nimeni. Popa a mai spus că a fost dus o singură dată la DIICOT, în 2012, la procurorul Horia Şelaru, dar a refuzat să dea vreo declaraţie. El a mai relatat că în avionul privat cu care a fost adus, în 2011, din Indonezia nu s-a aflat niciun procuror, ci doar doi ofiţeri de escortă, un medic şi un traducător.

El a adăugat că a aşteptat nouă ani să fie căutat în Indonezia de autorităţile române. „Am aşteptat o citaţie din partea autorităţilor timp de nouă ani. Cred că nu am fost căutat sau nu a existat interes la momentul respectiv sau nu s-a vrut„, a mai spus Popa.

Fostul director al SOV Invest şi Gelsor a mai povestit că aeronava privată cu care a fost adus în România a sosit fără ocupanţi la Jakarta, pentru că delegaţia care l-a escortat a venit cu un avion de linie.

„Era un avion privat, nu ştiu tipul. Chiar şi pentru ofiţerii de escortă a fost o extrădare atipică, mai ales că dânşii sosiseră de dimineaţă, înaintea extrădării mele, cu avionul de linie. Din delegaţie au făcut parte cei doi ofiţeri, un medic şi un traducător. Nu a fost niciun procuror. În ceea ce priveşte aeronava, a venit fără ocupanţi, a aterizat la Jakarta, a fost pregătită de zbor”, a mai spus Popa.

El a povestit că zborul a durat 17 ore, cu două escale, iar la Bucureşti, avionul a tras într-un hangar, de unde Popa a fost preluat de o maşină a Arestului Central.

Popa a mai spus că, în iulie 2012, a fost dus la procurorul Şelaru, pentru o audiere, dar a refuzat să facă vreo declaraţie.

În iulie 2012, în timp ce eram la penitenciarul Rahova, am fost dus la DIICOT, la procurorul-şef al Direcţiei de Cercetări penale, domnul procuror Şelaru, pentru o audiere. Nu am vrut să dau nicio declaraţie, cred că întrevederea a durat maxim 10 minute„, a relatat Popa.

El a mai spus că dosarele i-au fost redeschise pentru că nu a „popit” pe nimeni. „De-aia mi-au fost redeschise dosarele, pentru că nu am popit pe nimeni„, a spus Popa, adăugând că anchetatorii i-ar fi cerut să dea declaraţii împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Popa a mai relatat că pe perioada şederii în Indonezia, din 2000 până în 2011, a înfiinţat o firmă de export-import şi un bar pentru a se întreţine. El a adăugat că a devenit jucător profesionist de bowling, obţinând, în patru ani, 54 de premii, fiecare între 1.000 şi 2.000 de dolari.

Poliţia Română a anunţat, luni seară, că pentru aducerea în ţară, cu avionul, a lui Nicolae Popa, au fost purtate negocieri cu trei operatori economici de profil, câştigând oferta cea mai mică.

Precizările au venit după ce Parchetul instanţei supreme a anunţat, luni, că Nicolae Popa a fost adus în România din Indonezia de către Poliţia Română, instituţie care a achitat integral transportul, menţionând că procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul afirmaţiilor făcute de Sebastian Ghiţă într-o serie de înregistrări prezentate opiniei publice.

 

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Caz fără precedent: instanța decide că simpla prezență a telefonului nu e fraudă la BAC. ”Tentativa nu e posibilă dacă nu există intenție”
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. A încălcat de 8 ori legea. S-a aflat ce a făcut
Playtech.ro
Cum arată trenul diesel produs la Paşcani. Rutele pe care va circula Leon în curând
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Bomba plantată de Putin în inima UE a explodat: O bătaie de joc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Război Israel - Iran. Israelul a detectat noi rachete lansate dinspre Iran/ Israel a lovit reactorul iranian de la Arak
Cancan.ro
Doar 4 elevi din satul Vetrișoaia din Vaslui au dat BAC-ul anul acesta. Câți au promovat
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Președintele Nicușor Dan a anunțat premierul! Ilie Bolojan, desemnat să formeze guvernul LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații