Dosarul Ghiţă – Bădescu, amânat pentru că CCR nu a publicat motivarea deciziei privind completurile specializate

Instanţa supremă a amânat, luni, pentru 7 octombrie, dosarul în care sunt judecaţi fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu, motivul fiind că nu a fost publicată de către Curtea Constituţională motivarea deciziei privind completurile specializate.
Filip Stan
09 sept. 2019, 09:01
Dosarul Ghiţă - Bădescu, amânat pentru că CCR nu a publicat motivarea deciziei privind completurile specializate

La termenul de luni al procesului, judecătorii ar fi trebui să audieze un martor adus cu mandat, însă instanţa a ridicat din oficiu o excepţie în legătură cu aplicarea deciziei CCR privind completurile specializate pe corupţie.

Practic, judecătorii aşteaptă ca CCR să publice motivarea, pentru a vedea cum se aplică decizia privind rejudecarea dosarelor în care completurile de 3 au dat soluţii înainte de ianuarie 2019.

În acest dosar, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat în primă instanţă, în septembrie 2017, de un complet de 3 judecători de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi achitarea fostului primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de către DNA.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploieşti – controlat de Ghiţă – o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanţă’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi”, susţinea DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT