DOSARUL MICROSOFT. Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au scăpat de acuzaţii, faptele s-au prescris

Tribunalul Bucureşti a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Claudiu Florică şi a fostului jucător de tenis Dinu Pescariu, inculpaţi pentru spălare de bani în dosarul Microsoft, deoarece faptele de care erau acuzaţi s-au prescris, transmite Agerpres.    
Filip Stan
24 mart. 2020, 16:28
DOSARUL MICROSOFT. Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au scăpat de acuzaţii, faptele s-au prescris

Magistraţii au dispus ca Dinu Pescariu şi Claudiu Florică să plătească fiecare suma de 10.858.479 dolari, în urma confiscării speciale. De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 1.070.557 dolari de la suspectul Stan Dragoş Şerban.

Pentru recuperarea acestor sume, judecătorii au menţinut sechestrul pe conturile deţinute de Dinu Pescariu şi Stan Dragoş Şerban la Banca Leu Elveţia (sucesor cu titlu universal Banca Clariden Leu – în prezent Credit Suisse AG) şi au instituit sechestrul asigurător pe toate bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Stan Dragoş Şerban. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi în judecată de DNA în februarie 2018 pentru spălare de bani, fapte comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, au fost emise mai multe hotărâri de guvern, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a unui contract comercial de închiriere de licenţe educaţionale Microsoft.

Procurorii spun că, în cuprinsul hotărârilor respective, s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, cu scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin HG 1778 din 21 octombrie 2004, fără a exista un necesar fundamentat.

„Aprobarea încheierii între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum şi extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice (…), iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers. Prin fapta reprezentanţilor Guvernului României, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers”, susţin procurorii.

DNA mai arată că suma de 22.787.515 dolari, reprezentând aproximativ o treime din folosul necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani. Pentru disimularea originii ilicite a banilor, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG.

„În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004. În perioada mai – decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd)”, mai spune DNA.

Conform procurorilor, persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a banilor au fost Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, ultimul fiind şi beneficiarul final al unei părţi din suma de peste 22 de milioane de dolari.

„Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente”, precizează DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT