Dosarul Olguţei Vasilescu, întors a doua oară la DNA

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este acuzată de corupţie. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.
Iulian Tudor
15 dec. 2016, 08:25
Dosarul Olguţei Vasilescu, întors a doua oară la DNA

Tribunalul București a analizat pentru a două oară cererile și excepțiile ridicate de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, în dosarul în care este acuzată de corupție.

Inițial, pe 7 octombrie, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul București a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conține nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declarațiile date de trei martori în fața ofițerilor de poliție judiciară, deoarece aceștia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum și o declarație dată de denunțătorul Ionuț Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguței Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Ulterior, DNA a făcut contestație, admisă de Curtea de Apel București, instanță care a decis rejudecarea de către Tribunalul București a cererilor și excepțiilor ridicate de Olguța Vasilescu și ceilalți inculpați.

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).

În același dosar, au fost deferiți justiției Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracțiuni) și instigare la spălare de bani, și Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociații non-profit, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obținerii acestor foloase, de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a PSD.

De asemenea, Olguța Vasilescu este acuzată că și-a folosit influența pentru a obține de la un alt om de afaceri materiale electorale în valoare de 44.241 euro conținând imaginea acesteia și sloganuri de campanie electorală. Materialele în cauză au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri.

Totodată, procurorii anticorupție spun că primarul Craiovei a pretins și primit în cursul anului 2014, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, pentru și printr-o asociație non-profit, de la mai mulți oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu primăria, banii fiind primiți în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?