Dosarul privind semnăturile de susţinere depuse de unii candidaţi la Preşedinţie, preluat de Parchetul General

Parchetul General a anunţat joi că a preluat dosarul înregistrat în urma plângerii Biroului Electoral Central, care acuză mai mulţi candidaţi înscrişi la alegerile prezidenţiale că au depus semnături false de susţinere.
Filip Stan
26 sept. 2019, 13:15
Dosarul privind semnăturile de susţinere depuse de unii candidaţi la Preşedinţie, preluat de Parchetul General

„Având în vedere complexitatea cauzei şi amploarea cercetărilor ce urmează a fi efectuate, urmând a fi verificată veridicitatea semnăturilor unui număr foarte mare de persoane ce domiciliază în localităţi situate în mai multe judeţe, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea supravegherii urmăririi penale dosarul privind denunţul formulat de Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României cu privire la împrejurarea că, pe listele de susţinători ale unor candidaţi, s-a constatat că un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură a influenţa îndeplinirea condiţiei legale referitoare la numărul minim de susţinători de 200.000, prevăzut de art. 4 alin. 2, art. 27 alin. 2 lit c) din Legea nr. 370/2004”, anunţă Parchetul General într-un comunicat.

Dosarul fusese înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

BEC a făcut plângere împotriva mai multor candidați la alegerile prezidențiale, după ce, în urma verificărilor, a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceștia.

„Luând în considerare cele reținute în motivarea Deciziilor Biroului Electoral Central privindu-i pe candidații Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioți de Pretutindeni), Cătălin Sorin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Național), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănașu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Pănescu (candidat independent), în sensul că s-a constatat un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură de a influența îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători de 200.000, membrii BEC au înțeles să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la verificarea împrejurimilor de fapt care au stat la baza constatărilor menționate în cuprinsul Deciziilor BEC indicate anterior”, a transmis BEC.

Citeşte şi: Plângere penală la Parchetul General împotriva candidaţilor la prezidenţiale la care există dubii că au falsificat semnături

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi