Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la CAB, după ce avocaţii au cerut declinarea de la ICCJ

Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, în apel, după ce avocaţii celor din dosar au arătat că, deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, iar cazul ar trebui judecat la ICCJ potrivit legii, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la CAB.
Filip Stan
10 ian. 2014, 15:28
Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la CAB, după ce avocaţii au cerut declinarea de la ICCJ

Instanţa supremă a dezbătut, vineri, la un prim termen de judecată în dosarul Rompetrol – declinat acestei instanţe de către Curtea de Apel Bucureşti, după ce Sorin Roşca Stănescu a ajuns senator -, o serie de excepţii privind judecarea cazului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit Mediafax.

Avocaţii au arătat că, potrivit legii penale în vigoare, deşi instanţa supremă judecă în fond dosare cu senatori, deputaţi şi generali, în acest caz, din cauză că soluţionarea fond s-a făcut la Tribunalul Bucureşti, apar conflicte judiciare în sensul că, potrivit unui articol din Codul de procedură civilă, ICCJ nu poate judeca în faza apelului, fiind doar instanţă pentru fond şi recurs.

Concret, avocaţii au arătat că dosarul trebuie declinat la CAB pentru continuarea judecării apelurilor declarate de inculpaţi şi de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din 28 august 2012, prin care instanţa i-a achitat pe cei din dosar.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare şi urmează să decidă dacă admite excepţiile avocaţilor şi declină cazul sau dacă reţine dosarul pentru judecare.

Dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare şi spălare de bani, a fost trimis spre soluţionare, în 24 octombrie, la instanţa supremă, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi-au declinat competenţa în acest caz.

Decizia a fost luată după ce CAB s-a autosesizat în legătură cu competenţa judecării apelului în dosarul Rompetrol, având în vedere că Sorin Roşca Stănescu, unul dintre inculpaţii din dosar, este senator.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. El este învinuit şi de manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piaţa de capital. O altă infracţiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informaţii privilegiate, dar şi de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de el, în acest caz mai sunt inculpaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Senatorul Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România