Două autobuze au fost implicate într-un accident rutier în Pitești. O mașină s-a răsturnat pe DN 1

Val de accidente pe șoselele din România la final de săptămână. Un șofer a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un pieton şi a fugit de la locul accidentului. Victima a murit la spital. De asemenea, trei persoane au fost rănite după ce o maşină s-a răsturnat pe DN 1, în judeţul Cluj. Iar la Pitești două autobuze s-au ciocnit.
Filip Stan
19 aug. 2023, 15:58
Două autobuze au fost implicate într-un accident rutier în Pitești. O mașină s-a răsturnat pe DN 1

Un tânăr a fost arestat preventiv, după ce a accidentat mortal pe DN 39, între staţiunea Costineşti şi comuna Tuzla, un bărbat de 38 de ani, ulterior şoferul părăsind locul faptei.

”La data de 18 august, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 26 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului”, informează IPJ Constanţa.

Citește și: Șoferul care a spulberat un grup de tineri în 2 Mai a fost prins în Vama Veche. Are 19 ani și consumase trei feluri de droguri

În urma accidentului rutier, pietonul a fost grav rănit, fiind transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.

În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au identificat pe conducătorul auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Ulterior, a fost arestat.

Citește și: El este şoferul care a omorât doi tineri la ieşirea din 2 Mai. Vlad se lauda pe rețelele sociale că drogurile sunt viața lui

 

Un alt accident rutier în care au fost implicate două autobuze a avut loc, sâmbătă, în municipiul Piteşti. În cele două mijloace de transport în comun se aflau călători. Şoferii celor două autobuze au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului.

 

Tot sâmbătă, trei persoane, între care un copil în vârstă de trei ani, au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă pe drumul naţional 1, în judeţul Cluj.

„Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, cetăţean israelian, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Cluj-Napoca spre Huedin, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se”, au stabilit poliţiştii clujeni, conform unei informări a Poliţiei judeţene.

În urma evenimentului, conducătorul auto şi doi pasageri, respectiv o femeie de 65 de ani şi un copil de 3 ani, au fost răniţi.Conform ISU Cluj, femeia a fost scoasă din autoturism de către echipajele de descarcerare. Atât ea, cât şi şoferul au avut nevoie de îngrijiri în spital, în timp ce copilul a scăpat cu răni uşoare.

Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Accident cu trei răniţi pe DN 7, în judeţul Vâlcea, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal

Trei persoane au fost rănite, fiind duse la spital, în urma unui accident produs sâmbătă pe drumul naţional 7, în localitatea Câineni din judeţul Vâlcea, unde şoferul unui autovehicul de teren a intrat pe contrasens, maşina sa ciocnindu-se de un autoturism. În spatele autoturismului circula un autocar în care se aflau 35 de pasageri şi al cărui şofer a reuşit să evite coliziunea.

„Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că, ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme pe DN 7, în localitatea Câineni, la kilometrul 237+ 400 de metri. În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv cei doi conducători auto, unul de 38 de ani din municipiul Alba Iulia şi celălalt de 56 de ani, din municipiul Bucureşti, precum şi o femeie de 39 de ani, pasageră în unul dintre autoturisme. Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Poliţia judeţeană Vâlcea.

În spatele autoturismului de Alba circula un autocar în care se aflau 35 de pasageri, dar care nu a fost implicat în accident. În urma evenimentului, traficul pe Valea Oltului blocat total timp de câteva zeci de minute. La ora transmiterii acestei ştiri, în zona accidentului se circulă alternativ, fiind eliberat sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Patron străin la CSA Steaua! Victor Pițurcă, anunț bombă în direct: “E un consorțiu imens, zeci de milioane de euro gata de investit!”
Capital.ro
Ajutoare sociale, calendar complet octombrie 2026. Când intră alocațiile, indemnizațiile și ajutorul de incluziune pentru 7 milioane de români
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan! George Simion cere parlamentarilor PSD să semneze pentru suspendarea președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte