Două cazuri noi de gripă AH1N1, descoperite la Iaşi

Două persoane din Iaşi, o femeie de 54 de ani şi un bărbat de 35 de ani, diagnosticate cu gripă AH1N1, sunt internate în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu, acestea respirând cu ajutorul aparatelor, transmite corespondentul Mediafax.
Filip Stan
15 mart. 2013, 22:31
Două cazuri noi de gripă AH1N1, descoperite la Iaşi

Cele două persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în urmă cu câteva zile, iar analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului AH1N1.

Întrucât starea lor de sănătate s-a înrăutăţit, cei doi pacienţi au fost mutaţi la Secţia Terapie Intensivă din cadrul aceluiaşi spital.

Atât femeia, cât şi bărbatul respiră cu ajutorul aparatelor, medicii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei stării lor de sănătate.

„Cei doi pacienţi se află sub supraveghere permanentă, la Terapie Intensivă”, a declarat, vineri, medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit medicilor ieşeni, femeia suferă de obezitate şi diabet, în timp ce tânărul a fost diagnosticat încă de la naştere cu mai multe afecţiuni, între care anemie acută şi osteoporoză severă.

În urmă cu cinci zile, un tânăr de 30 de ani, din Iaşi, a decedat, din cauza gripei AH1N1, bărbatul fiind adus la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, pe 21 februarie, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiu.

Familia tânărului intenţionează să depună plângere la Colegiul Medicilor împotriva cadrelor medicale care l-au tratat. Părinţii tânărului susţin că boala nu a fost depistată în primele zile de după internare şi că atunci când s-a pus diagnosticul de gripă AH1N1 era prea târziu pentru a-l mai salva.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, medicul Carmen Dorobăţ, a afirmat că medicii unităţii pe care o conduce au depus toate eforturile în acest caz.

„Nicăieri în lume nu se putea face mai mult. L-am tratat exact cum trebuia”, a mai spus medicul Carmen Dorobăţ.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Noul „killer“ al Universității Craiova e deja în curtea clubului! A marcat de 18 ori în ultimul sezon
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?