UPDATE DNA a transmis marţi seară, într-un comunicat de presă, că procurorul-şef al structurii, Nistor Călin, nu avea competenţa legală de a lua măsuri cu privire la faptul că adjunctul său, Marius Iacob, a fost menţinut nelegal în funcţie în ultimele patru luni, de la decizia definitivă a ÎCCJ prin care a fost sancţionat disciplinar.

Comunicat DNA

Alte Articole

Dezvăluiri uluitoare în cazul unui poliţist din Botoşani, ...

Poliţist acuzat de 21 de infracţiuni. Nou scandal în Poliţie

DNA i-a cerut DOCUMENTE lui Clotilde Armand: „Vor referendum ...

Cu referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind demisia domnului Marius Iacob, adjunct al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, BIRP face următoarele precizări:

La data de 19 martie 2019, domnul procuror Marius Iacob, și-a depus demisia din funcția respectivă la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, care de îndată a înaintat documentul respectiv ministrului justiției, domnului Tudorel Toader.

Din acel moment, mandatul procurorului șef adjunct al DNA, domnul Marius Iacob, era în vigoare până la data publicării în Monitorul Oficial al României a decretului Președintelui României de eliberare din funcția de procuror șef adjunct Direcție, prin demisie, aspect care a fost comunicat în spațiul public la momentul respectiv.

Precizăm că, procurorul șef al DNA nu are competența de a numi/revoca adjuncții DNA sau procurorii șefi secție din cadrul structurii pe care o conduce. Acest atribut aparține, potrivit legii, Ministrului Justiției cu avizul consultativ al CSM, actul de decizie aparținând în final președintelui României, în conformitate cu art. 54 din Legea 303/2004, care prevede, printre altele, că: „4) Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.”

______

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întors luni, 18 martie, decizia Secţiei pentru procurori a CSM şi a în cazul acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob. El era acuzat de IJ că a delegat un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA într-un proces care avea ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. Atât Marius Iacob, cât şi Simona Ricu au fost sacţionaţi cu „avertisment”.

Marius Iacob trebuia să rămână fără funcţia de conducere, în temeiul art. 54 din Legea 303/2004: „4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.” Unul dintre motivele prevăzute de art. 51 alin. (2) este: „c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.”

Scrisoare deschisă cu privire la situaţia nerespectării unei hotărâri judecătoreşti în cazul domnului procuror Marius Iacob:

„Apreciată de unii, poate, drept nesemnificativă sau deliberat fiind indusă o astfel de percepţie în contextul tumultuos actual al perioadei pe care sistemul judiciar o traversează, ziua de astăzi nu poate fi decât una în care puterea judecătorească primeşte o nouă lovitură, fiind realmente sfidată.

23 iulie 2019 este ziua în care, în ciuda unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este practic suprimat unul dintre efectele sale ca urmare a trecerii timpului, a nepăsării, ignoranţei ori chiar, mai grav, a conivenţelor.

Este vorba despre decizia nr. 69 din 18 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, prin care s-a aplicat numitului Iacob Marius Constantin, procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sancţiunea constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Care este efectul acestei hotărâri în contextul discuţiei de faţă? Unul fără echivoc şi prevăzut de lege şi anume, imposibilitatea deţinerii unei funcţii de conducere de către magistratul sancţionat, astfel cum dispune art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, sens în care atribuţiile specifice funcţiei de conducere deţinute ar fi trebuit să inceteze de îndată ce sancţiunea disciplinară a rămas definitivă.

În cauza evocată, procurorul sancţionat definitiv a formulat cerere de demisie înaintată ministrului Justiţiei la data de 19 martie 2019, moment de la care, însă, niciun alt demers nu a mai fost efectuat nici chiar de titularul solicitării însuşi, acesta acceptând să rămână timp de 4 luni de zile într-o funcţie de conducere pe care nu o mai putea deţine potrivit legii, vulnerabilizând, astfel, încrederea publicului în sistemul judiciar.

Apreciem că domnul procuror Marius Iacob trebuia să fie primul preocupat în efectuarea tuturor diligenţelor pentru lămurirea situaţiei sale de carieră, nefiind de conceput ca un magistrat să tolereze menţinerea sa într-o stare de nelegalitate.

Mai mult decât atât, domnul procuror Marius Iacob, în loc să fie interesat în urgentarea lămuririi propriei cereri de demisie din funcţia de conducere, a preferat să uzeze de dreptul de petiţionare faţă de Secţia pentru procurori, solicitând el însuşi, în dispreţul unei hotărâri judecătoreşti definitive, amânarea transferului la o altă unitate de parchet după expirarea funcţiei de conducere, acceptând implicit perpetuarea unei situaţii contrare legii.

De altfel, deşi incompatibil cu ocuparea în continuarea datei de 18 martie 2019 a unei funcţii de conducere, remarcăm faptul că domnul procuror Marius Iacob nu are nicio rezervă în a se manifesta în spaţiul public în calitate de procuror-şef adjunct DNA, arogându-şi legitimitatea unei funcţii, pentru a cărei exercitare necorespunzătoare a fost sancţionat disciplinar în mod definitiv.

Precizăm că, deşi in situaţia de faţă, s-a acreditat ideea unei rezolvări a situaţiei ca efect a solicitării de demisie din funcţia de conducere, în realitate, aceasta a constituit numai un pretext pentru eludarea prevederilor legale care impuneau măsura revocării de îndată din funcţia deţinută a procurorului sancţionat.

În acest sens, constatând menţinerea stării de nelegalitate în ocuparea funcţiei de conducere de către domnul procuror Marius Iacob, niciunul dintre subiecţii de sezină ai ministrului Justiţiei în declanşarea procedurii de revocare şi, astfel, a intrării în legalitate prin respectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi a legii, nu a manifestat nicio preocupare sau diligenţă în clarificarea situaţiei, creând, cel puţin, percepţia unei complicităti. Astfel, procurorul-şef DNA şi procurorul general al României au tolerat cu bună ştiinţă această stare de nelegalitate, pe care au girat-o prin inacţiune şi prin neîndeplinirea atribuţiilor legale de control şi coordonare a activitătii procurorilor aflaţi în subordine, inclusiv pe latură administrativă.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, procurorul Marius Iacob a fost sancţionat definitiv pentru nerespectarea unor dispoziţii cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente, împrejurare ce-l făcea cu atât mai mult incompatibil cu funcţia de conducere în care a fost păstrat cu nesocotirea legii. Ne întrebăm, aşadar, cum poţi fi păstrat într-o funcţie administrativă de conducere în condiţiile în care eşti sancţionat definitiv tocmai pentru ineficienta gestionare a atribuţiilor acestei funcţii?

Deloc străină de această siţuatie nu este, apreciem, nici Secţia pentru procurori din cadrul CSM, care, la data de 25 iunie 2019 acceptă că domnul procuror Marius Iacob se află încă în exerciţiul funcţiei, dispunând amânarea transferului acestuia la PÎCCJ până la data de 23 iulie 2019, data expirării mandatului de conducere. În condiţiile în care existenţa hotărării judecătoreşti definitive de sancţionare a domnului procuror Marius Iacob obliga Secţia pentru procurori să se preocupe, în calitate de organ administrativ responsabil cu gestionarea carierei procurorilor, de intrarea imediată în legalitate, aceasta a rămas în pasivitate, contribuind implicit la perpetuarea stării de nesocotire a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi a legii.

Deşi ar putea fi invocată lipsa explicită a unei prevederi legale care să acorde Sectiei pentru procurori a CSM posibilitatea luării unei măsuri directe în această situatie, considerăm că o atare împrejurare nu înlătură obligaţia Secţiei de a veghea la respectarea legii.

Am luat act de demersurile administrative ale ministrului Justiţiei de recuperare a traseului cererii de demisie formulată de domnul procuror Marius Iacob şi aşteptăm lămurirea urgentă a situaţiei generate.

Cerem, în plus, implicarea tuturor autoritătilor care veghează la bunul mers al justiţiei să se sesizeze pentru a aduce toate clarificările necesare, a stabili responsabilităţile şi măsurile ce se impun şi a asigura că, pe viitor, astfel de manopere impotriva actului de justiţie nu vor mai fi ingăduite.

Fără a constitui o nesocotire a principiului separării carierelor, principiu pe care, de altfel, l-am susţinut permanent, prezentul demers reprezintă tocmai o dovadă a respectării acestuia, insă nu putem să nu semnalăm faptul că, astăzi, suprematia unei hotărâri judecătoreşti definitive a fost practic anihilată, conducănd la o atingere gravă adusă independenţei puterii judecătoreşti.”