Șefa de cabinet a premierului interimar Ilie Bolojan, Ana Smărăndița Irina, se căsătorește sâmbătă, 12 septembrie, cu Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, în județul Covasna.
În aceeași zi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, își unește destinele cu interpreta de muzică populară Maria Mihali, într-un eveniment organizat în zona Băneasa din București.
Cele două nunți au loc într-un context politic neclar, în care partidele negociază formarea viitorului Guvern. Alexandru Nazare este unul dintre numele vehiculate pentru funcția de premier, în timp ce la nunta Anei Smărăndița Irina și a lui Valentin Ștefan este așteptat Ilie Bolojan.
La evenimentul organizat de Alexandru Nazare și Maria Mihali este așteptat și președintele Nicușor Dan.
Ana Smărăndița Irina a fost numită în iulie 2025 șefă de cabinet la Cancelaria Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat. Înainte de a ajunge în această funcție, ea a lucrat la Poșta Română, unde a fost consilier al directorului general și, ulterior, Head of Strategy Management.
Șefa de cabinet a premierului interimar a fost implicată și în activitatea TNL Sector 1. Aceasta are studii la Birmingham City University și experiență profesională la o bancă de investiții britanică.
Valentin Ștefan conduce Poșta Română din 2021, perioadă în care compania a trecut printr-un proces de transformare și modernizare. Activitatea sa la conducerea instituției a fost însoțită, însă, și de controverse.
În martie 2023, Ana Smărăndița Irina și Valentin Ștefan au fost acuzați că au călătorit împreună la Paris pe bani publici, într-o delegație prezentată drept vizită de lucru la Ambasada României în Franța. La acel moment nu se știa dacă cei doi formau deja un cuplu.
Nunta lor va avea loc în județul Covasna, într-un cadru privat. Locația exactă și lista completă a invitaților nu sunt publice, însă printre participanții așteptați se află și Ilie Bolojan.
În aceeași zi, Alexandru Nazare se căsătorește cu Maria Mihali, interpretă de muzică populară originară din Maramureș. Aceasta are 30 de ani și este cunoscută pentru interpretarea de muzică populară, pricesne, muzică religioasă, folk creștin și colinde.
Artista a colaborat cu grupul folcloric Iza și a câștigat, în 2016, Trofeul Festivalului de Folclor „Lucreția Ciobanu”.
Interpreta are studii economice la Universitatea Babeș-Bolyai și un master în Managementul Dezvoltării Afacerilor, însă a ales să urmeze o carieră în muzică. În 2026, Maria Mihali a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, unde a susținut lucrarea „Muzică de nuntă din Maramureș: Săpânța, Borșa, Baia Mare”.
Alexandru Nazare este născut pe 25 iunie 1980, la Onești, și este cu aproximativ 16 ani mai în vârstă decât viitoarea sa soție. Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani, iar aparițiile lor împreună au devenit mai vizibile începând din 2024. În 2025, Alexandru Nazare și Maria Mihali s-au logodit.
Evenimentul este organizat discret, cu o ceremonie religioasă urmată de o petrecere în Băneasa, în contextul în care numele său este menționat în discuțiile politice privind formarea viitorului Executiv drept posibilă variantă pentru funcția de premier.
Sorin Grindeanu a anunțat că nu va participa la nunta lui Alexandru Nazare, însă i-a transmis acestuia urarea de „casă de piatră”.
„Îi doresc casă de piatră. Înțeleg că mâine are nunta. Din păcate nu pot să ajung. Îi doresc casă de piatră”