Două persoane, reţinute după ce au furat cinci arme din casa şoferului lui Borcea

Două persoane au fost reţinute şi vor fi propuse pentru arestare, alături de alţi doi suspecţi de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, după ce ar fi sustras cinci arme din locuinţa şoferului lui Cristi Borcea. Armele au fost recuperate ulterior de poliţiştii de la investigaţii criminale.
Iulian Tudor
21 aug. 2014, 08:49
Două persoane, reţinute după ce au furat cinci arme din casa şoferului lui Borcea

UPDATE: Armele, pe care poliţiştii le-au găsit la un viceprimar dintr-o comună dâmboviţeană, au fost furate de la şoferul lui Cristi Borcea. Opt persoane sunt cercetate în această afacere dubioasă. Mai mult, viceprimarul comunei Cojasca, din judeţul Dâmboviţa, a fost reţinut, împreună cu un alt bărbat.

„Din investigaţii a reieşit faptul că două dintre persoanele bănuite, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, ar fi pătruns prin efracţie într-un apartament din oraşul Pantelimon, forţând uşa de acces cu un levier, iar din interior ar fi sustras un laptop, suma de 2.000 lei şi un seif metalic ce conţinea patru arme de vânătoare şi un pistol cu proiectil din cauciuc. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată de către persoana vătămată la suma de 43.000 de euro”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis joi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, una dintre persoane executase anterior lucrări în apartamentul respectiv şi cunoştea că pe peretele unei camere se află montat un seif metalic.

„Cele două persoane, membri a unei grupări infracţionale, în prezent aflate în arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, complicitate la omor calificat, complicitate la tentativa la tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat şi distrugere, ar fi abandonat seiful într-un lac, iar armele le-ar fi dat unui alt bărbat pentru a le vinde”, se mai arată în comunicat.

De la acesta, cele cinci arme ar fi ajuns, prin intermediul altor trei persoane, la doi bărbaţi din comuna Cojasca, judeţul Dâmboviţa, de unde au fost recuperate de poliţişti.

Pe data de 19 august, procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de opt persoane bănuite în cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, tăinuire, mărturie mincinoasă şi complicitate la nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

„Faţă de două dintre persoanele bănuite, respectiv cei doi bărbaţi la care au fost descoperite armele, la data de 20 august, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate împreună cu cele două persoane bănuite de comiterea furtului, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propunere de arestare preventivă”, precizează IGPR.

Acţiunea a fost desfăşurată de ofiţerii specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – IGPR, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Ilfov.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Citeşte şi Cu ce arme ne putem apăra împotriva tâlharilor, astfel încât să nu înfundăm puşcăria

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Alex Băluță a semnat! Salariul uriaș pe care îl va avea la Poli Timișoara
Capital.ro
Bulgaria, la un pas de blocaj în UE: numele patriarhului Kirill aprinde o dispută neașteptată
Playtech.ro
Problema de matematică de clasa a III-a pe care puțini internauți o rezolvă. „Câți bani îi mai rămân Mariei după toate cumpărăturile?”
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?