Două rase de câini, interzise printr-o decizie a tribunalului. Hotărârea halucinantă care îi înfurie pe crescători

Norvegia a luat decizia fără precedent de a interzice creşterea a două rase canine, întrucât trăsăturile care îi fac pe aceşti câini să fie atât de îndrăgiţi - unul are craniul prea mic, celălalt botul prea plat - reprezintă şi cauza neplăcerilor cu care aceste animale se confruntă.
Daniel Spătaru
22 feb. 2022, 13:28
Două rase de câini, interzise printr-o decizie a tribunalului. Hotărârea halucinantă care îi înfurie pe crescători

Tribunalul din Oslo a interzis creşterea câinilor din rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel, pe motivul că această practică produce suferinţe care sunt incompatibile cu legea privind protecţia animalelor.

Salutat de activiştii pentru drepturile animalelor şi criticat de crescătorii acestor câini, verdictul instanţei norvegiene a avut drept fundal o dezbatere tot mai amplă la nivel mondial: căutarea aspectului „drăguţ” al animalelor de companie se realizează oare în detrimentul bunăstării lor?

Multe dintre rasele noastre de crescătorie sunt extrem de afectate de consangvinizare şi poartă în ele un bagaj greu prin prisma bolilor„, a declarat Ashild Roaldset, preşedinta Societăţii pentru protecţia animalelor din Norvegia, aflată la originea acestei acţiuni demarate în justiţie împotriva societăţilor canine şi a crescătorilor individuali. „Trebuie să schimbăm felul în care creştem câini. Poate că modul în care o facem era acceptabil în urmă cu 50 de ani, dar nu mai este (acceptabil – n.r.) în zilele noastre„, a adăugat ea.

Din cauza consangvinizării, cele două rase au dezvoltat boli ereditare care afectează majoritatea indivizilor, dacă nu chiar pe toţi. Lista acestor boli este lungă.

Bulldogul englez, un câine cu aspect înspăimântător – dar cu un caracter blând -, popularizat mai ales prin desenul animat „Tweety & Sylvester” şi asociat cu spiritul rezistenţei engleze în Al Doilea Război Mondial, acumulează dificultăţi respiratorii din cauza botului său aplatizat, precum şi probleme dermatologice, reproductive şi ortopedice.

Mai mult de jumătate dintre câinii din această rasă născuţi în ultimi 10 ani în Norvegia au venit pe lume prin cezariană. „Incapacitatea genetică a rasei de a da naştere pe cale naturală este un motiv în sine pentru ca Bulldogul englez să nu mai fie utilizat în crescătoriile de câini”, au estimat judecătorii de la Tribunalul din Oslo.

În ceea ce îi priveşte pe câinii din rasa Cavalier King Charles Spaniel – care au cucerit de-a lungul anilor inimile unor personalităţi precum regele Louis al XIV-lea, preşedintele Ronald Reagan şi actorul Sylvester Stallone -, constituţia lor a făcut ca aceste animale să sufere adeseori de dureri de cap din cauza unei cutii craniene prea mici, precum şi de afecţiuni cardiace şi probleme oculare.

Citeşte şi Papa Francisc critică persoanele care nu au copii. „Au câini şi pisici care iau locul fiilor şi fiicelor”

Ashild Roaldset consideră că insuficienţa diversităţii genetice la scară mondială duce aceste rase direct către extincţia lor. „Şi va fi ceva dureros pentru ele, pentru că aceste rase vor avea tot mai multe boli„, a adăugat specialista norvegiană.

S-a spus că acei câini se nasc cu dureri de cap. Nu pot să cred aşa ceva„, a spus Lise Gran-Henriksen, care creşte câini de 25 de ani, privind spre cele şase exemplare ale ei din rasa Cavalier King Charles Spaniel care se jucau pe gheaţa din faţa casei sale din Oslo. „Dacă ar fi aşa, ei nu ar fi atât de fericiţi. Sunt câini fericiţi, care zburdă şi care arată sănătoşi – pentru că ei chiar sunt aşa!„, a adăugat crescătoarea norvegiană.

În ansamblul lor, profesioniştii din acest sector nu neagă „provocările” cu care se confruntă cele două rase, dar consideră că pot să le surmonteze practicând o creştere selectivă, bazată pe animale care trec mai multe teste alese cu minuţiozitate.

Apoi, mai spun ei, sentinţa nu interzice deţinerea, vânzarea sau importul de câini din rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel, ci doar creşterea lor.

Citeşte şi Cât costă să dresezi un câine ghid pentru nevăzători?! Suma este de-a dreptul colosală! În lume sunt doar 28.000 de câini ghid, la 40 de milioane de orbi!

Plimbându-şi câinele – Oscar, un bulldog englez – într-un parc din Oslo, Anne Grethe Holen se teme că sentinţa judecătorească va duce la un aflux de „câini fără documente”, proveniţi din „uzinele de căţei” aflate în străinătate, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Cererea nu va dispărea, însă câinii vânduţi vor fi mult mai bolnavi. Ei nu vor face obiectul niciunei exigenţe veterinare şi nu vom şti nimic despre pedigriul lor”, a prezis ea.

Reprezentanţii Societăţii pentru protecţia animalelor din Norvegia consideră că salvarea celor două rase va necesita încrucişarea lor cu alte rase pentru a anula acele slăbiciuni genetice. „Dacă, de exemplu, Cavalier va sfârşi prin a avea un craniu mai spaţios pentru a-i adăposti creierul, el va rămâne cel mai drăguţ câine din lume„, a declarat Ashild Roaldset. „Iar dacă bulldogul englez devine mai puţin ridat, cu un bot puţin mai lung şi un schelet mai robust, nu va fi deloc un câine oribil şi va rămâne totuşi un bulldog„, a adăugat ea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat