Dragnea, despre întâlnirea cu Ponta: A fost o discuţie relaxată, ca între doi prieteni vechi

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Țebea, că întâlnirea pe care a avut-o zilele trecute cu Victor Ponta a fost una "relaxată" și că i-a propus acestuia să prezinte partea de finanțe publice din programul de guvernare ce a fost pregătit deja de PSD.
Iulian Tudor
11 sept. 2016, 12:42
Dragnea, despre întâlnirea cu Ponta: A fost o discuţie relaxată, ca între doi prieteni vechi

Întrebat dacă a fost o întâlnire de „împăcare”, Liviu Dragnea a precizat că nu se poate vorbi de așa ceva, întrucât nu s-a certat cu Victor Ponta.

„Nu putem vorbi de împăcare, că nu ne-am certat. Am avut o comunicare nu foarte inteligentă, amândoi”, a răspuns Dragnea.

Liderul PSD a explicat că discuția s-a axat pe provocările care se află în fața României și pe ce ar trebui schimbat în plan instituțional și economic.

„Am avut o discuție bună, lungă, în care am vorbit despre ce se întâmplă astăzi în România, așa cum am discutat în 2010, când amândoi am hotărât să pornim un proiect care s-a dovedit a fi bun pentru România. Am discutat ce provocări sunt în fața țării noastre, câte lucruri trebuie schimbate, o rânduială care trebuie pusă în toate instituțiile și în economie — și nu numai, despre partid, despre viitor. Din punctul meu de vedere, discuția a fost bună, corectă, relaxată, a fost o discuție ca între doi prieteni vechi, la mine acasă”, a susținut Liviu Dragnea.

Dragnea: Ponta a venit aseară la mine acasă. Va lupta alături de mine şi de colegii din partid

Președintele PSD a mai spus că în timpul întâlnirii nu au fost abordate chestiuni care fac referire la posibile funcții, el menționând doar că i-a solicitat lui Victor Ponta să coordoneze și să prezinte partea din programul de guvernare al partidului care se referă la finanțele publice.

„Am discutat despre programul nostru de guvernare, care este finalizat. I-am propus, i-am cerut, ca Victor să coordoneze și să prezinte, în toată această perioadă care urmează, partea de finanțe publice din programul de guvernare. După alegeri, dacă cetățenii români vor avea încredere în noi — să ducem această țară spre mai bine, atunci împreună și cu partenerii din ALDE, vom stabili ce funcții, poziții vizează fiecare”, a adăugat Liviu Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a participat duminică la Serbările Naționale de la Țebea, manifestările fiind dedicate comemorării lui Avram Iancu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT