Dragnea, despre modificările la Regulamentul Camerei: Lungindu-se foarte mult, e o boală lungă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că nu se poate pronunța deocamdată în legătură cu modificarea Regulamentului Camerei Deputaților în sensul eliberării din funcție a lui Valeriu Zgonea, el precizând că le-a transmis colegilor din Bp să facă lucrurile "așezat", pentru că nu dorește să pară o chestiune personală.
Iulian Tudor
08 iun. 2016, 13:39
Dragnea, despre modificările la Regulamentul Camerei: Lungindu-se foarte mult, e o boală lungă

„Să avem răbdare, pentru că am înțeles că mai este o etapă în Biroul permanent reunit, după care Biroul permanent al Camerei în legătură cu Statutul. Eu le-am spus colegilor mei din Biroul permanent să facă lucrurile așezat, pentru că nu vreau să pară o chestiune personală. Lungindu-se foarte mult, e o boală lungă. Așteptăm să se termine procedurile și vedem„, a precizat Liviu Dragnea, la ieșirea din sala de plen a Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

Întrebat cum comentează faptul că Valeriu Zgonea a susținut că adevărata miză a reunirii Birourilor permanente ale celor două Camere pentru Statut nu ar fi revocarea sa din funcție, ci faptul că parlamentarii care s-au aflat în conflict de interese ar fi dezincriminați și nu vor putea să candideze pentru un nou mandat, Liviu Dragnea a spus că nu crede acest lucru.

„Încă nu mă calific, nu am pregătirea necesară să fiu analistul domnului Zgonea. E mult prea sus, deci chiar nu vreau să mai comentez ce spune. Nu cred asta, nu am auzit până acum grozăvia asta, nu cred să fie așa. Toată țara știe că este o perioadă când se tot încearcă să se modifice Regulamentul pentru a se pune în practică un lucru care ar fi fost simplu și nu ajungeam aici dacă apărea demisia. Dar, în rest, nu există alt obiectiv”, a afirmat Dragnea.

Liderul social-democraților nu a dorit să comenteze, miercuri, afirmațiile lui Valeriu Zgonea la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu. „E bine să răspundă domnul Tăriceanu. Nu vreau să comentez eu, nici nu vreau să-i împac pe amândoi, nici nu e menirea mea să comentez asta”, a precizat Dragnea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT