Dragnea: Nu vreau ca legea demnităţii să fie adoptată prin încălcarea regulamentului

Președintele PSD, Liviu Dragnea, inițiatorul proiectului de lege privind demnitatea umană, a declarat miercuri de la tribuna Camerei Deputaților, că nu vrea ca acest act normativ să fie adoptat prin încălcarea regulamentului.
Iulian Tudor
10 feb. 2016, 10:54
Dragnea: Nu vreau ca legea demnităţii să fie adoptată prin încălcarea regulamentului

În ceea ce privește solicitările venite din partea colegilor de la PNL, nu președintele unui partid și nici măcar președintele PSD-ului nu hotărăște dacă un regulament al Camerei se respectă sau nu. Nu președintele unui partid stabilește ce au de făcut liderii grupurilor parlamentare. Eu nu vreau ca această lege să fie adoptată prin încălcarea regulamentului. Domnul președinte Valeriu Zgonea va decide acum dacă regulamentul este respectat sau nu și care sunt măsurile pe care le propune pentru ca această lege, după ce va fi votată, să nu poată să fie contestată„, a precizat Dragnea, potrivit Agerpres.

Cât privește amendamentele la acest proiect de lege adoptate de Comisia juridică, deputatul PSD a spus că nu există niciun articol sau virgulă din acest act normativ care să nu dea posibilitatea „presei, de exemplu, să critice politicienii, nu există nicio prevedere”.

Nu există nicio prevedere care să interzică sau să limiteze dreptul presei de a critica oameni politici sau nepolitici, care sunt considerați corupți sau în altfel. Cred că problema aici este că defăimarea, de fapt, este o excepție în societatea noastră și nu o regulă„, a spus Dragnea.

El a adăugat că este greu de înțeles cum politicieni cu experiență nu înțeleg că toleranța și buna înțelegere fac parte din contractul social. „În ceea ce privește valorile liberalismului, eu cred că ele conțin și valoarea toleranței, a respectului libertății celuilalt, a dreptului la imagine și nu înțeleg cum un partid democratic arată o asemenea îndârjire împotriva dreptului grupurilor minoritare și vulnerabile la o imagine pozitivă și armonie socială„, a afirmat Dragnea.

Grupul parlamentar al PNL a solicitat, miercuri, scoaterea de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege privind demnitatea umană, motivul fiind încălcarea Regulamentului forului. Propunerea a fost supusă votului, iar plenul a decis ca proiectul să rămână pe ordinea de zi.

CITEŞTE ŞI: Legea defăimării a lui Liviu Dragnea, adoptată de deputaţii jurişti. AMENZILE au fost mărite până la 100.000 lei

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
BMW-ul condus de liderul clanului Cârpaci, lovit de un camion al Armatei SUA. Cum a dat vina pe americani și de ce a chemat Poliția Română în judecată
Capital.ro
Lege la bloc. Documentul care nu trebuie înregistrat în mod legal. Decizia care mai mult complică decât rezolvă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj