Dumitru Dragomir dezvăluie în cartea autobiografică „Meciurile vieții mele” cum Adrian Mititelu avea de gând să pună mâna pe 78 de milioane de euro de la ANRP. Despăgubirile de la stat erau pentru un dosar, pentru care, conform dezvăluirilor lui Dragomir, Mititelu i-ar fi spus că bătuse palma la ANRP pentru o şpagă de 15 milioane de euro în schimbul aprobării acestuia şi eliberării sumei de 78 de milioane de euro, scrie fanatik.ro.

Iată capitolul respectiv din carte:

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Inter Milano a câștigat al 20-lea titlu în Italia după 2-1 ...

Biletul Zilei Pariuri1x2.ro, 23 aprilie: Dubla pentru profit ...

„Adrian Mititelu provenea din rândul microbiştilor cu pretenţii… că se pricep la fotbal. El în fond era un escroc de talie internaţională; a înşelat şi români, şi străini, dar şi FRF şi LPF. Iar cu statul… acest individ a ţinut clubul şapte ani în insolvenţă fără a fi aprobat planul de reorganizare! Am să povestesc cum a păcălit Liga şi pe mine, dar şi cum a înşelat FRF-ul… după care l-a dat în judecată! Era anul în care Universitatea Craiova nu mai primea licenţă de club profesionist din cauza datoriilor imense pe care le avea la diverse firme, la jucători, la stat, dar şi la FRF. Mititelu putea să-şi aranjeze, să scape sau să-şi amîne datoriile peste tot, dar mai puţin la FRF. Ţin minte cum a venit la Bucureşti, îmbrăcat în pantaloni albi, tricou verde şi cu nişte ciocate negre, lungi de o jumătate de metru! Nu mai văzusem asemenea arătare… Avea sub braţ două dosare groase.

– Să trăiţi, dom’ preşedinte, să trăiţi tăticul meu şi al Craiovei!

– Noroc, Adriane, ce cauţi pe la Bucureşti?

– M-am nenorocit, mîine este ultima zi de acordare a licenţei pe 2009, am rezolvat toate datoriile. M-a costat o grămadă de bani să le mai amîn, dar cu FRF nu mă înţeleg…

– Nici eu nu te pot ajuta, lui Mircea Sandu trebuie să-i plăteşti neapărat datoriile!

– Până mâine nu pot să fac rost de bani şi automat voi fi retrogradat în Divizia B.

– Bine, dar ce pot să fac eu?

– Dă-mi şi mie 200.000 de euro împrumut şi mă jur pe familia mea că vă dau banii în maximum două săptămâni.

– Băi, eu te pot ajuta, nu vreau ca U Craiova, unde am jucat şi eu puţin pe acolo, să retrogradeze în Divizia B…

– Tati, dacă îmi dai împrumutul ăsta, toată viaţa mă voi ruga pentru sănătatea dumitale!

– Bun, dar de unde îmi dai împrumutul în două săptămîni?

– Uite, tati, am de primit 78 de milioane de euro despăgubire pe terenul din Valea Vlăicii. Am păcălit nişte boieri bătrîni şi le-am luat pămîntul cumpărînd drepturile litigioase şi acum statul trebuie să-mi dea bani. Am aranjat la ANRP, unde am promis că le dau 15 milioane şpagă dacă îmi dau banii repede…

– Cât ai zis că dai şpagă?!

– 15 milioane de euro, nu poate refuza nimeni asemenea sumă!

– Bă, eşti nebun, în România se obţin asemenea bani de la stat?!

– Cu asemenea şpagă, sigur că da, numai să ai cui s-o dai. De un an caut un om politic puternic care să-mi aranjeze…

– Şi l-ai găsit?…

– Acum vin de Ia el, am perfectat documentele şi am promisiuni că în două săptămîni îmi dau banii şi-şi iau şpaga.

– Băi Adriane, dacă îţi dau 200.000 de euro, rămîn fără bani de salarii şi dau de dracu’, pentru că majoritatea au rate, copii la şcoală şi multe datorii. Dacă nu-mi dai banii la timp, mă nenoroceşti!

– Tati, pe copiii mei că-ţi dau banii în maximum două-trei săptămîni!

Îi chem pe directorul economic şi pe secretarul general al Ligii, le explic situaţia şi ei au fost de acord să ajutăm Craiova să nu retrogradeze. Imediat i-au fost viraţi banii în contul pe care mi l-a dat. În acel an a primit licenţa de club profesionist datorită împrumutului de la Ligă”.

Dragomir continuă: „Dar… au trecut patru săptămîni şi nicio veste de la datomic! l-am telefonat…

– Adriane, te rog, dă-mi împrumutul că nu am bani de salarii.

– Descurcă-te, bre, că nu am de unde să-ţi dau!

– Bă, eşti nebun, dar te-ai blestemat pe familie, pe copii, ce fel de om eşti tu?

– Nu-ţi dau niciun ban, să-mi opreşti la anu’ din drepturile de televiziune!

Cu toată experienţa mea de viaţă şi de lucru cu tot felul de escroci, eram de-a dreptul uluit! Pînă şi escrocii şi derbedeii aveau cîndva onoarea lor…

– Băi Mititelule, chiar că eşti mic la caracter, îţi mai rămăsese un singur prieten care te ajuta la nevoie, acum te-ai certat şi cu mine!

– Sunt prea tare şi mi se rupe p…a, nu are nimeni ce să-mi facă!

– Bine, mă, dar aşa vorbeşti cu mine care te-am ajutat cînd nu te mai băga nimeni în seamă?!

– Cred că nu m-ai auzit, mi se rupe p…a, eu sînt miliardaru’ Mititelu şi voi fi şi mai bogat!

– Bine, mă, vei fi cel mai bogat om de pe planetă, dar om adevărat şi de onoare cînd vei fi?

– Numai proştii au onoare… şi acum la revedere!

Mi-a închis telefonul, lăsîndu-mă cu gura căscată – ce scursuri, de oameni defecţi scosese la iveală ’’capitalismul” acesta al parvenitismului şi şpăgii! De atunci nu am mai vorbit niciodată. Am tras concluzia că nu avea toate ţiglele pe casă – asta ca să vorbesc şi eu numai în metafore”.