Fiica cea mare a lui Dragoș Bucur, Sofia, are deja vârsta de 19 ani și este independentă, iar legătura dintre ea și tatăl său a rămas una apropiată, chiar dacă, spune actorul, mai apar și scântei. Actorul a mărturisit într-un interviu că este dificil să fii tată de fată și că are o relație bună cu adolescenta.
„E mult de vorbit despre asta, să fii tată de fată este probabil cel mai dificil lucru din lume. (zâmbește) Am o relație bună cu Sofia, deși mai ies scântei între noi, dar asta pentru că am încurajat-o de mică să își susțină punctele de vedere – practic, culeg ce am semănat.
Petrecem mult mai puțin timp împreună decât acum… să zicem trei ani, dar mă liniștesc la gândul că am făcut enorm de multe lucruri împreună: ne-am rătăcit în drumeții, am scris scenarii, am privit stelele din șezlonguri pe malul mării, am făcut scuba diving, am mers cu bicicletele, am discutat despre cărți citite în același timp și seriale vizionate în maraton…”, a spus Dragoș Bucur pentru Viva.
Întrebat dacă Sofia îi calcă pe urme, având în vedere că a colaborat cu el la scenariul pentru „Deltă Nagră”, Dragoș Bucur a mărturisit că „Sofia face sport constant, urmează să dea la facultate, dar sigur s-ar supăra dacă aș vorbi mai mult despre asta, și scriem iar împreună pentru „Delta Neagră”, proiect pe care visăm să îl vedem pe ecrane într-o bună zi.”
Kadri, fiul lui Dragoș Bucur are vârsta de de 15 ani, iar Roxana are 12 ani. Actorul vorbit și despre activitățile celor doi, mărturisind că le plac sportul, lectura, arta și natura.
„Fac amândoi sport, merg la un club din Pitești, și asta le permite să aibă multe subiecte comune, iar viața la curte aproape îi obligă să aibă o relație apropiată.
Kadri este un copil pasionat de cărți, Roxana de desen, amândurora le plac animalele și joaca în curte și amândoi au început să ne ajute serios la treburile din gospodărie. Cu Sofia se văd destul de des, cam de două ori pe săptămână, și e o bucurie atunci când se întâlnesc.”
Dragoș Bucur a rememorat și copilăria sa, dezvăluind că a fost un copil activ, dar că simțea bucuria în lucrurile mici.
„Zburdalnic am fost, actor mai puțin. Îmi amintesc cu plăcere de anii copilăriei, pentru că a fost una fericită, chiar dacă plină de lipsuri, așa cum am trăit majoritatea din generația mea. Încă am prieteni buni de la bloc. Părinții și sora mea sunt prezenți în viața mea.”