Dragostea învinge pandemia! Ea e femeia care merge zilnic, de mai bine de un an, să-și vadă soțul printr-un geam de spital

Povestea emoționantă de dragoste a doi soți, pe timp de pandemie, a impresionat o lume întreagă și poate fi chiar inspirație pentru scrierea unui roman.
Claudia Simion
05 mai 2021, 20:33
Dragostea învinge pandemia! Ea e femeia care merge zilnic, de mai bine de un an, să-și vadă soțul printr-un geam de spital
foto - ilrestodelcarlino.it

De mai bine de un an, mai exact 420 de zile, o femeie își vizitează soțul zilnic la centrul unde este internat, din Italia. Îi citește, urmăresc meciuri împreună, își vorbesc, însă, din păcate, sunt despărțiți de fiecare dată de un geam.

Elisabetta Morotti nu a absentat nici măcar o zi de la centrul unde stă iubirea vieții ei, Roberto, în vârstă de 40 de ani. Indiferent dacă plouă, ninge, bate vântul sau are alte treburi de făcut, femeia merge să îl vadă, uneori chiar și de două ori pe zi fiindcă nu vrea ca acesta să se simtă uitat. Bărbatul a suferit un accident cerebral şi, în ultimii ani, viaţa i-a fost o luptă continuă.

”Dimineața citim ziarele, tot ce înseamnă eveniment. Pe el îl interesează şi toate sporturile imaginabile și inimaginabile, de la fotbal la motociclism, mașini și mai ales cai”, a spus ea.

După accidentul suferit, Elisabetta a vândul totul pentru a fi alături de soțul ei. Mai întâi a ieşit la pensie şi a dat barul pe care l-au condus împreună. Apoi casa, pentru a se muta într-un oraş cu servicii medicale mai bune pentru boala lui. A fost în comă şi nimeni nu îi mai dădea nicio şansă dar, cu sprijinul soţiei, a învins chiar şi moartea.

”Pe 14 februarie a auzit, la o emisiune tv unde se făceau urări de Sfântul Valentin, melodia noastră, și i-a curs o lacrimă”, a mai spus ea.

Din păcate, din cauza pandemiei, spitalul respectiv nu acceptă vizitatori. Atât Elisabetta, cât și Roberto speră că totul se va termina cât mai curând și că ziua când se vor putea lua din nou în brațe se apropie cu pași repezi.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Chef Cătălin Scărlătescu s-a afișat cu iubita lui! Cum arată blondina care i-a furat inima bucătarului
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte