Duminica Tomii 2019, sărbătoare mare pentru creştini. Ce e bine să faci pentru sănătate şi viaţă lungă. Interdicţia MAXIMĂ

Duminica Tomii 2019. Ce e bine să faci în Duminica Tomei pentru sănătate și viață lungă și de ce a doua duminică după Paște îi este dedicată Apostolului Toma.
Alina Costache
04 mai 2019, 10:09
Duminica Tomii 2019, sărbătoare mare pentru creştini. Ce e bine să faci pentru sănătate şi viaţă lungă. Interdicţia MAXIMĂ

Duminica Tomei sau, popular, Duminica Tomii, se sărbătorește în fiecare an în prima duminică după Paște, fiind ziua care încheie Săptămâna Luminată. Așadar, duminica ce vine în acest weekend îi este dedicată Sfântului Apostol Toma, cel necredincios. 

Din punct de vedere religios, în ziua prăznuirii apostolului Toma, Iisus s-a arătat ucenicilor pentru a doua oară după Înviere. Deoarece Toma nu credea în Înviere, Iisus l-a îndemnat pe Toma Necredinciosul, așa cum avea să-i rămână numele, să-i atingă semnele de pe corp în urma răstignirii. Acesta este momentul în care apostolul Toma crede în Iisus și în apartenența sa divină.

Duminica Tomii este o zi profunde semnificații și tradiții. La biserici se săvârșește slujba Utreniei. Oamenii aduc ouă roșii și colaci pentru ca preoții să le sfințească. Tradiția spune că după sfințirea acestora, ele se așează în coșuri, alături de lumânări aprinse, și sunt lăsate să plutească pe cursul unor ape curgătoare, pentru a ajunge la sufletele morților. Așadar, Duminica Tomei este una dedicată celor trecuți în neființă. Nu trebuie să uităm că a doua zi, după Dumnica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor, cunoscut și sub numele de Paștele Morților. Prin toate practicile acestor zile, în credința populară se spune că sufletele morților pot fi eliberate de păcate grele, săvârșite în timpul vieții. 

În Duminica Tomii și în ziua de Paștele Blajinilor credincioșii își plâng morții. Se obișnuiește ca aceștia să întindă mese bogate, fie în cimitir, la căpătâiul celor decedați, dar și lângă biserici. Potrivit superstițiile acestor zile, oamenii pot sta, astfel, la masă, alături de sufletele dragi ale celor care au plecat, cinstind împreună Învierea lui Iisus. În credința populară, astfel de obiceiuri sunt musai a fi respectate pentru sănătate și trai lung.

Prima duminică de după Paști, cea care încheie Săpămâna Luminată, poartă numele de Duminica Tomii, după Apostolul Toma, cel necredincios.

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox.

Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici” şi „acolo” Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Ultima zi din Săptămâna Luminată este încarcată de tradiții și obiceiuri. Aceasta poartă numele de Duminica Tomii, marcând momentul în care Isus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Mântuiorului.

În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.

Tot în această zi, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajunilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii. În această zi are loc și o defilare impresionantă a Junilor brașoveni, care vor merge călare prin centrul orașului de sub Tâmpa, tradiție păstrată de câteva sute de ani.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților, sau al Blajinilor. Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Ce să nu faci în Duminica Tomii

În această zi de sărbătoare, nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Scandal în Dinamo – FCSB! Un copil, fan al roş-albaştrilor, evacuat de jandarmi din mijlocul fanilor dinamovişti. Video
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Pensionarii ar putea primi cu până la 480 de lei în plus de la 1 ianuarie. Care e condiția
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți