Dumitru Dragomir: O sa ajungem să introducem iar Jandarmeria şi Poliţia pe stadioane

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că le-a atras atenţia membrilor Comisiei de Disciplină, care vor judeca incidentele de la partida Rapid - Steaua, să nu fie influenţaţi pentru că în caz contrar îi va nenoroci.
Iulian Tudor
16 apr. 2013, 11:46
Dumitru Dragomir: O sa ajungem să introducem iar Jandarmeria şi Poliţia pe stadioane

„Nu ştiu dacă vine Mihai Stoica la comisii. Eu atât le-am atras atenţia celor de la comisii să nu fie influenţaţi de o parte sau cealaltă că îi nenorocesc. Imediat îl dau afară pe cel care nu respectă regulamentul. Vinovaţii trebuie traşi la răspundere.

Nu este în regulă ce s-a întâmplat pe Giuleşti. Dacă, Doamne-fereşte, îl nimerea în ochi cu bricheta pe Chiricheş, era orb acum şi putea să îşi încheie cariera. E război sau sport, ce este? Trăim într-o ţară de gherilă? E vorba de răutatea cu care s-au manifestat şi unii şi alţii. Suntem totuşi la sport„, a spus preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, citat de agenţia Mediafax.

Dragomir este de părere că firma de stewarzi angajată de FC Rapid nu şi-a făcut datoria şi a precizat că este posibil ca jandarmii să revină în incinta stadioanelor pentru asigurarea ordinii. „Nu e chestie numai de educaţie aici, este şi o problemă de nerespectare a regulamentului de organizare a meciului. Clubul angajează o firmă de stewarzi, dar aceasta nu îşi face datoria. Iar la meciul de duminică firma de stewarzi nu şi-a făcut datoria. O să ajungem să introducem iar Jandarmeria şi Poliţia în stadioane întrucât nu mai ştie nimeni de frică. Cazul bricheta n-a fost mai rău decât ce s-a întâmplat la meciul de duminică, reţineţi asta. Eu zic că acum a fost mai rău şi decât atunci când am fost eu în tribună şi preşedintele ţării. De-aia nu mai vine el la niciun meci de atunci„, a adăugat Dumitru Dragomir.

Referitor la jucătorii echipei Rapid care vor cere, miercuri, ajutorul membrilor Comitetului Executiv al FRF, Dragomir a afirmat că aceştia nu pot primi decât sfaturi. „Săracii jucătorii de la Rapid au dreptate, trebuie să le dea banii, dar conform legii asta e. Federaţia poate ajuta cu sfaturi. Eu unul nu îi sfătuiesc pe jucători să nu se prezinte la meciuri. Eu îi sfătuiesc pe patronii lor să găsească o formă să îi plătească. Să îi plătească lunar, aşa cum U Cluj şi Gloria Bistriţa îi plăteşte„, a explicat Dragomir.

În ceea ce îl priveşte pe selecţionerul Victor Piţurcă, preşedintele LPF a menţionat că în situaţia în care în contractul acestuia se precizează că nu este obligat să facă un raport în Comitetul Executiv al FRF atunci documentul este în afara regulamentelor. „Aşa mă mai interesează de raportul lui Piţurcă după cum vă interesează pe voi de încălzirea globală. Conform regulamentului, selecţionerul e obligat să facă un raport periodic Comitetului Executiv. Dacă în contractul lui cu FRF scrie că nu trebuie să facă raport, înseamnă că acel contract este în afara regulamentului”, a precizat Dragomir.

Rapid şi Steaua au terminat la egalitate, duminică, pe Stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-0), în derby-ul etapei a 26-a a Ligii I, meci marcat de incidente atât la început, cât şi spre final.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
S-a văzut la antrenament ce pregătește Gică Hagi pentru meciul cu Suedia. „Regele” le-a oferit și un exemplu jucătorilor. Video
Capital.ro
Meserii de viitor pentru femei și bărbați. Unele venituri ajung la peste 100.000 de euro pe an
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte