Părinţi IRESPONSABILI, lăsaţi fără copii, după ce fetiţa lor s-a înecat în fântână

Autorităţile din Iaşi au decis să-i decadă din drepturile părinteşti pe cei doi soţi din Iaşi, care şi-au băut minţile şi au uitat timp de două zile de fetiţa, pe care au găsit-o apoi moartă în fântână. Ceilalţi doi copii ai cuplului au fost preluaţi de cei de la Protecţia Copilului şi vor fi încadraţi în sistemul de protecţie socială.
Iulian Tudor
23 mai 2013, 09:00
Părinţi IRESPONSABILI, lăsaţi fără copii, după ce fetiţa lor s-a înecat în fântână

În urma unei anchete, autorităţile au decis ca părinţii a căror fetiţă s-a înecat în fântână în timp ce ei erau sub influenţa alcoolului să fie lăsaţi şi fără ceilalţi doi copii, care vor ajunge în grija unor asistenţi maternali sau într-un centru de plasament, potrivit România TV.

Măsura a fost luată după ce asistenţii sociali au constatat că părinţii sunt mult prea neglijenţi ca să aibă grijă de proprii copii.

Chiar dacă mama şi tatăl nu şi-au dat acordul pentru plasamentul copiilor, reprezentanţii de la protecţia copilului îi vor putea lua în baza unei ordonanţe judecătoreşti.

În urmă cu două săptămâni, mezina familiei, o fetiţă de doar şase ani, a dispărut de acasă şi nu s-a mai întors. Din cauza consumului de alcool părinţii au sesizat dispariţia copilului abia după două zile, când au anunţat şi poliţia.

Oamenii legii au găsit trupul neînsufleţit al micuţei într-o fântână din preajma casei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT