După învestirea lui Trump, Obama va pleca imediat cu familia lui la Palm Springs

Imediat după ce îi va preda ștafeta lui Donald Trump la Casa Albă, Barack Obama va pleca vineri cu avionul spre Palm Springs, în sudul Californiei, pentru o vacanță alături de familie.
Alina Costache
17 ian. 2017, 19:59
După învestirea lui Trump, Obama va pleca imediat cu familia lui la Palm Springs

Președintele democrat i-a promis soției sale Michelle o vacanță într-un loc „unde este mai cald decât la Washington”, a declarat marți purtătorul său de cuvânt, Josh Earnest.

Barack Obama, în vârstă de 55 de ani, care a avut două mandate de președinte al SUA, va susține miercuri ultima sa conferință de presă la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Donald Trump a strâns pentru ceremonia de învestitură suma record de 90 de milioane de dolari

Vineri, după ce va asista la Capitoliu la depunerea jurământului de către succesorul său republican Donald Trump, Obama va pleca cu elicopterul până la baza militară Andrews, de la periferia Washingtonului, de unde se va îmbarca într-un avion spre Palm Springs.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT