După medicii de familie, proteste spontane şi în Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Sindicatele din penitenciare, „preaviz” la proteste

Noi proteste în sistemul bugetar. După transportatori, fermieri şi medicii de familie, ameninţă cu greve şi angajaţii din agenţile pentru IMM-uri şi cei din penitenciare.

16 ian. 2024, 11:21
După medicii de familie, proteste spontane şi în Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Sindicatele din penitenciare, „preaviz” la proteste

Anul 2024 începe sunt semnul protestelor, atât din partea unor categorii socio-profesionale din mediul privat. cât mai ales din cel public. Protestul fermierilor și transportatorilor a ajuns încea de-a 7-a zi şi se extinde în tot mai multe oraşe.

Angajaţii din cele 9 agenţii pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii au declanşat, marţi, un protest spontan şi cer salarizarea la nivelul instituţiilor din aparatul central, dar şi acordarea de sporuri.

”Azi, începând cu ora 10, colegii noştri de la Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, membri ai Sindicatului Agenţilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii -afiliat la FNSA, au declanşat un protest spontan”, au transmis, marţi, sindicaliştii Cartel Alfa.

Potrivit acestora, revendicările vizează:

1. Salarizarea la nivelul aparatului central.

2. Includerea in concediul de odihna a sporurilor şi indemnizaţiilor acordate conform legii.

Prețurile gazelor vor exploda în facturile românilor de la 1 aprilie. Avertismentul Asociaţiei Energia Inteligentă
3. Acordarea sporului privind complexitatea muncii.

4. Acordarea sporului privind confidenţialitatea.

La nivelul ţării există 9 agenţii Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploiesti, Târgu-Mureş, Timişoara, Bucureşti.

 

Preşedintele Fedeţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanţu, a declarat luni, că dacă nu îi bagă în seamă Guvernul, cu revendicările pe care le au, în 2024 blochează penitenciarele pe termen nelimitat, el precizând că Guvernul României are o datorie foarte mare faţă de poliţiştii militari şi de penitenciare, toate aceste structuri de forţă ale statului, undeva la 2.000 de lei de om.

Preşedintele Fedeţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News că au experienţa protestelor şi au făcut astfel de proteste în urma măsurilor Guvernului, iar ”anul 2024 este anul de cumpănă”.

”Dacă nu vom obţine ceva acum pentru poliţiştii de penitenciare, pentru poliţişti sau militari, nu vom obţine niciodată, pentru că trec alegerile”, a precizat reprezentantul sindicatului, arătând că ”s-ar putea să piardă şi ceea ce au”, ţinând cont de situaţia economică.

”Ne-am solidarizat cu protestatarii legitimi de la transporturi şi agricultori, pentru că problemele noastre se unesc cu problemele lor. Aceşti protestatari (..) ne plătesc nouă salariile, fără firmele care să plătească taxe, noi, poliţiştii de penitenciare nu am aveam bani de salarii”, a completat Dorobanţu.

Cosmin Dorobanţu a mai spus că, deşi nu au dreptul să facă grevă, ”le-a ajuns cuţitul la os” şi ar face tot posibilul pentru a conştientiza clasa politică că aşa nu mai pot.

Marcel Ciolacu, despre protestul fermierilor: „Sunt îndreptățiți. Orice grevă aduce prejudicii, ar fi trebuit căutat mai întâi dialogul”
”Guvernul României are o datorie foarte mare faţă de poliţiştii militari şi de penitenciare, toate aceste structuri de forţă ale statului, undeva la 2.000 de lei de om, pentru că avem o normă de hrană îngheţată, avem o normă de echipare îngheţată, e doar în teorie pentru că în practică nu ne intră niciun ban în buzunar, şi mai avem 300 sau 400 de lei ca să ne intre în buzunar, poliţiştilor de penitenciare, pe aplicarea legii salarizării unitare”, a mai completat reprezentantul sindicatului, el acuzând că nu s-a aplicat legea salarizării unitare.

”Dacă nu ne bagă în seamă Guvernul, în 2024 blocăm penitenciarele, am mai făcut asta, două sau trei ore pe zi, am blocat penitenciarele la propriu, iar în 2024 blocăm penitenciarele la propriu, pe termen nelimitat”, a spus Cosmin Dorobanţu.

Proteste şi în Sănătate, medicii de familie au ieşit în stradă

Zeci de medici de familie şi din ambulatorii, din judeţul Timiş, au protestat luni, în faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, ei fiind nemulţumiţi că se diminuează punctul alocat pe consultaţie şi că vor fi eliminate unele sporuri.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi că de la 1 febrarie se diminuează punctul alocat pe consultaţie, se elimina sporul rural şi dispare şi sporul pentru medicii primari.

„În această situaţie extremă, când pe siteul Casei Naţionale de Asigurări, pe transparenţă decizională stau deja punctajele prin care se confirmă reducerea cu 30-40 la sută a veniturilor cabinetelor medicale de medicină de familie şi ambulatoriul de specialitate… sigur că a trebuit să luăm atitudine. Jumătate din cabinetele medicilor de familie riscă să intre în faliment, iar cealaltă jumătate nu vor rezista în situaţia în care numărul de pacienţi va creşte consistent. Practic, punctele s-au înjumătăţit, au scăzut de la 15 la 8, respectiv de la 10 la 7. Practic, 30 la sută din punctaj s-a redus, iar asta înseamnă o reducere semnificativă a veniturilor. Cabinetele au angajaţi, nu le putem scădea salariile, sunt asistentele noastre medicale… Cine va suferi? În primul rând medicul care nu e remunerat, e inflaţia de 2 cifre, cresc taxele şi impozitele. Prin această subfinanţare intrăm în faliment. Acum ne înjumătăţeşte acest venit sau scade cu cel puţîn 30% pe medicină de familie şi cu 27% per ambulatoriu de specialitate, care sunt segmentele medicale cele mai ieftine din sistem, sunt interfaţă sistemului medical. Aici pacienţii au posibilitatea să se trateze din toate colţurile României, şi ne referim la medicii din rural care vor fi direct afectaţi şi nu vor rezista în aceste condiţii financiare”, a declarat medicul Mihai Iacob, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Timiş.

Medicii de familie şi din ambulatoriu aşteaptă să fie chemaţi la negocieri. „Măsurile vor duce la desfiinţarea medicinei de familie în zona rurală, pentru că nimeni nu-şi va mai permite să ţină cabinetul. Suntem nemulţumiţi, sperăm că la negocierile cu cei de la Casă Naţională de Sănătate, am depus către prim-ministru, către ministrul de Finanţe cereri să ne primească la negocieri, dacă nu se vor soluţiona, şi punctele nu vor rămâne că până acum, de la 1 februarie, medicii de familie nu vor semna noul contract cu scăderea punctelor. Nu vor mai exista medici de familie, noi suntem 10.000, cu asistente 20.000, România nu va mai avea asistenţă medicală. Vor exista România săracă şi România bogată. România bogată va putea merge în privat, România săracă va muri. Asta e realitatea. Cei de la guvern vor să ne întoarcă la veniturile din 2018, dar noi suntem în 2024 când toate au crescut”, a precizat medicul Koussini Alina, preşedinte al Patronatului Medicilor de Familie Timiş.