După zilele de caniculă, ploile pun stăpânire pe aproape toată ţara. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Ploile şi vântul vor răcori atmosfera în următoarele zile, chiar dacă în perioadele în care cerul nu este acoperit temperaturile vor depăşi 30 de grade. Pentru cei care vor să iasă din oraş în acest sfârşit de săptămână, atât muntele, cât şi litoralul reprezintă alternative bune pentru relaxare, aceştia bucurându-se de o vreme frumoasă.
Filip Stan
22 aug. 2013, 13:59
După zilele de caniculă, ploile pun stăpânire pe aproape toată ţara. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Vineri, vremea e din nou călduroasă în sud şi în sud-est, în timp ce în celelalte regiuni maximele după-amiezii sunt foarte apropiate de cele normale pentru ultima decadă a verii calendaristice. Meteorologii prognozează de la 22, 23 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 34 grade în Lunca Dunării. Instabilitatea atmosferică este destul de accentuată în zonele de munte, în sudul Transilvaniei, dar şi în Oltenia, în dealurile Munteniei şi ale Moldovei, unde norii se adună temporar şi pe arii restrânse lasă averse însoţite de fulgere şi tunete. În celelalte regiuni vremea rămâne frumoasă, cu cerul variabil, chiar mai mult senin. Vântul suflă mai energic în sud-est, dar trecător se intensifică şi în timpul averselor.

Vineri, pentru bucureşteni urmează încă o zi cu mult soare, nori de decor şi temperaturi tropicale. Până după-amiază vremea devine călduroasă, cu 32, 33 grade la umbră în termometre, iar vântul nu prea reuşeşte să răcorească atmosfera.

Citeşte şi PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

În prima zi a weekendului vremea rămâne călduroasă în regiunile sudice, unde maximele mai ating 33 de grade, în special în Lunca Dunării, în timp ce spre nord e mai răcoare, până spre 22 grade în nordul Moldovei, dar şi în estul Transilvaniei. Norii acoperă parţial cerul, dar temporar strâng rândurile şi local în zonele de munte, dar pe arii restrânse şi în sud şi în centru vor fi averse şi descărcări electrice. În celelalte zone doar izolat vom avea parte de astfel de fenomene. Vântul suflă ceva mai agitat doar în timpul averselor.

În Capitală, sâmbătă, vremea se menţine călduroasă. Cerul va fi variabil în timpul zilei, dar odată cu venirea nopţii norii strâng rândurile şi cresc şansele pentru o ploaie de scurtă durată. Până după-amiază temperatura ajunge la maxime de 31, 32 grade, cu câteva grade peste normalul termic al datei din calendar.

Duminică mai avem parte de ceva nori şi ploi, dar nu reuşesc să ne strice ziua de weekend. Norii se adună temporar pe cer şi lasă ploi de scurtă durată însoţite de fenomene electrice, local în zonele montane, pe arii restrânse în centru şi în sud-estul ţării, şi doar izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor situa în general între 22 grade în nordul Moldovei şi 33 grade in sudul extrem.

În Bucureşti, duminică mai sunt posibile ploi slabe, trecătoare, în prima parte a zilei, apoi soarele e tot mai insistent şi drept urmare după-amiază se adună în termometre în jur de 31 grade.

În prima zi a săptămânii viitoare vom avea temperaturi apropiate de cele normale în jumătatea de nord a ţării, dar spre sud e tot mai cald, până la maxime ce ating pragul vremii caniculare în Câmpia Române, vorbim aşadar despre valori de la 24 la 35 grade. Mai mulţi nori, averse şi descărcări electrice vor fi în vest, în nord şi în centru, precum şi la munte, în rest vreme mai frumoasă. De marţi până aproape de weekendul viitor vremea se menţine călduroasă în sud şi în sud-est, unde şansele de ploaie sunt reduse. În rest, temperaturi sunt mai plăcute şi ploi locale.

Vineri practic începe weekendul şi litoralul devine din nou foarte atractiv. Spre fericirea turiştilor vremea e predominat frumoasă şi caldă, cu cerul mai mult senin şi vânt doar din când în când mai turbulent. După-amiază e foarte cald, maximele sunt de la 29 la 31 grade, iar în apa mării, în apropierea ţărmului sunt între 24 şi 26 de grade.

În weekend vreme e caldă pentru această perioadă, dar soarele nu va mai fi la fel de generos. Norii îşi fac apariţia, mai cu seamă duminica, atunci când acoperă cerul câteva ore bune. Local vor fi ploi de scurtă durată, dar vântul nu suflă cu viteze prea mari. Maximele se vor situa între 26 şi 30 grade, iar în apă aşteptăm tot între 24 şi 26 grade.

La munte, vremea e destul de capricioasă vineri. Norii acoperă temporar Carpaţii Orientali şi Meridionali, unde vor lăsa averse însoţite de fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte masive vremea e mai frumoasă, cu cerul variabil şi doar izolat ploi de vară. Maximele scad uşor şi se opresc la 21 la Stâna de Vale, 20 la Predeal, 18 la Păltiniş şi nu mai mult de 13 la Vârfu Toaca.

Nici în weekend nu putem pe o vreme foarte bună. Vineri norii mai groşi ce aduc averse şi descărcări electrice preferă Carpaţii Orientali şi Meridionali. Astfel de fenomene vor fi în restul masivelor montane, însă doar izolat. Vântul nu pune probleme deosebite, iar maximele sunt apropiate de cele din ziua anterioară. Vreme uşor instabilă prognozează meteorologii şi duminica. Cerul se înnorează temporar şi local vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi apropiate de cele de sâmbătă.

În centru norii se adună temporar, mai ales în sudul şi în estul Transilvaniei, unde lasă câteva averse însoţite de fulgere şi tunete, în rest vreme este mai plăcută. Maximele sunt uşor peste cele normale, 23 grade la Miercurea Ciuc, 26 în Braşov, un grad în plus la Sibiu şi Târgu Mures.

În nord-vest este mai mult soare decât nori şi maxime de 27, 28 grade în Maramureş şi 29 în nordul Crişanei, la Oradea.

În vest vremea este însorită şi călduroasă ca în plină vară. Meteorologii prognozează 31 grade la Arad şi la Timişoara.

În Oltenia cerul se înnorează temporar, mai ales după-amiaza, în vestul şi în nordul regiunii, unde meteorologii prognozează averse şi descărcări electrice. După-amiaza e vreme călduroasă, 31 grade la Târgu Jiu, 32 la Craiova şi la Drobeta Turnu Severin.

În Muntenia e vreme frumoasă, doar în zonele de deal cad câteva ploi de vara însoţite de fulgere şi tunete. După-amiaza revine vremea călduroasă, cu 30 grade la Piteşti, 33 la Alexandria şi 34 în Lunca Dunării.

În sud-est vara e la ea acasă, cu soare şi doar câţiva nori pe cer şi maxime cu 4,5 grade peste normale, 33 grade la Călăraşi, 32 la Tulcea şi 30 la Constanţa, dar şi vânt ceva mai alert.

În schimb zonele mai apropiate de masivele montane din centrul şi nordul Moldovei nu scapă, după-amiaza mai ales, de înnorări şi câteva averse şi fenomene electrice. Destul de cald în Bacău şi la Iaşi, 28, 29 grade aici, dar mai răcoare în Suceava, 22 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT