Duşa anunţă REFORMAREA sistemului militar. Vezi când va apărea noua lege

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, joi, că intenţionează să reformeze sistemul, astfel încât cariera militară să fie una "normală" şi nu derulată pe "interese de altă natură", o lege în acest sens fiind deja în lucru.
Filip Stan
20 iun. 2013, 14:36
Duşa anunţă REFORMAREA sistemului militar. Vezi când va apărea noua lege

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, anunţă că în toamnă vor fi adoptate legi noi privind organizarea MApN şi sistemul de pensii militare şi că va intra în dezbatere parlamentară legea privind Statutul cadrelor militare, criticând modul în care s-au făcut până acum avansări în grad în Armată.

„Voi reforma puţin sistemul în acest an prin modificarea legislaţiei, astfel încât cariera militară, astfel încât doctrina militară, încât dorinţa unui tânăr de a deveni militar să poată fi şi împlinită prin a avea un curs şi o carieră militară normală şi pentru a avansa în funcţii şi în grade conform legii şi nu pe interese de altă natură”, le-a spus ministrul Mircea Duşa elevilor Colegiului Militar din oraşul prahovean Breaza, prezenţi, joi, la ceremonia de absolvire a liceului.

Ulterior, Duşa le-a declarat ziariştilor prezenţi la eveniment că legea privind Statutul cadrelor militare este în prezent în lucru, iar în toamnă va fi trimisă în dezbatere parlamentară, precizând că nu îşi doreşte ca legile să fie adoptate prin ordonanţe de urgenţă.

Referindu-se la viitorul statut al cadrelor militare, Mircea Duşa a spus că prin acest act normativ vrea să revină „la normalitate, dar la normalitate şi în sensul de a pune în acord legea cu vremurile pe care le trăim”.

Ministrul Apărării a criticat modul în care s-au făcut până acum avansări în Armată.

„Trebuie ca legea privind cariera militară să fie una care să ofere un orizont tinerilor, să ofere un orizont militarilor şi unul real, unul legat de doctrina militară şi legat de spiritul în care sunt educaţi militarii. Adică, atunci când pleci din instituţia de învăţământ sau când intri într-o instituţie de învăţământ militară, să ştii că ai posibilitatea în viaţă să ajungi pe trepte foarte înalte ale carierei militare, dar respectând legea, cu etape riguroase şi pe aprecierea muncii, nu pe alte criterii. Din păcate, legea de-a lungul timpului a fost modificată pe criterii mai puţin sau mai mult obiective, dar cred că pe criterii care au avut alte interese şi în momentul de faţă sistemul este bulversat. Un tânăr care termină o instituţie de învăţământ superior şi ajunge sublocotenent trebuie să aibă şi posibilitatea ca din trei în trei ani sau din patru în patru ani să avanseze în gradul următor, conform gradului următor să îşi ocupe şi funcţia corespunzătoare”, a spus Mircea Duşa.

Acesta a menţionat că, până în toamnă, ministerul pe care îl conduce va pregăti alte două legi, respectiv legea privind reorganizarea MApN şi legea privind sistemul de pensii militare.

La sfârşitul lunii martie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea Statutului cadrelor militare, care prevede că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT