E cutremur pentru bugetarii de lux! Nicuşor Dan a trimis legea la Monitorul Oficial, se taie sporurile, salariile scad cu 30%, iar 10% din posturi dispar total

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, care prevede restructurarea ANRE, ASF și ANCOM.
Filip Stan
03 oct. 2025, 16:41
E cutremur pentru bugetarii de lux! Nicuşor Dan a trimis legea la Monitorul Oficial, se taie sporurile, salariile scad cu 30%, iar 10% din posturi dispar total

Legea promulgată de Nicuşor Dan face parte din pachetul doi de reformă pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Actul normativ a fost promulgat după ce Curtea Constituțională a respins, în 24 septembrie, sesizările de neconstituționalitate depuse de partidele AUR, S.O.S. și POT.

Legea prevede că, până la data de 30 octombrie 2025, conducerile executive ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) vor prezenta în cadrul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanțe și muncă, din Senat și Camera Deputaților, un raport care să prevadă o nouă organigramă a autorităților, precum și o notă de informare către Guvern.

Ilie Bolojan anunță când va fi adoptat pachetul 3 de măsuri fiscale: „Lucrurile sunt rezolvate. Săptămâna viitoare vom avea o decizie finală”

Noua organigramă se va realiza cu reducerea cu 10% a posturilor de specialitate și cu 30% a posturilor din structurile care oferă suport administrativ, logistic și operațional, pentru desfășurarea activității principale, de specialitate, prevăzute în organigramele și statele de funcții la data de 1 ianuarie 2025.

Nicuşor Dan loveşte dur în ANRE, ASF şi ANCOM, via Bolojan

De asemenea, până la data de 31 decembrie 2028, membrii Comitetului de reglementare al ANRE, membrii Consiliului ASF, președintele și vicepreședinții ANCOM nu vor beneficia de bonusuri sau prime.

Reducerea numărului de posturi se va realiza în baza unei analize funcționale efectuate de către fiecare dintre aceste autorități asupra structurii organizatorice existente, urmărindu-se cu prioritate identificarea suprapunerilor de atribuții, a redundanțelor și a compartimentelor ce au o contribuție redusă în îndeplinirea obiectului de activitate specific autorității.

Organigramele se vor realiza cu respectarea regulilor privind normativul de personal, conform dispozițiilor art. XLVII alin. (4) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și a următoarelor criterii: a) numărul posturilor din structurile organizatorice care asigură suportul autorităților autonome să reprezinte cel mult 20% din numărul total de posturi; b) să fie interzisă includerea unor posturi care nu au corespondent în Clasificarea ocupațiilor din România (COR); c) atribuțiile posturilor de directori generali să nu poată dubla activitatea prestată de vicepreședinți.

Citește și: Premierul Bolojan, la 100 de zile de la preluarea mandatului: Trebuie să creștem vârsta de pensionare anticipată. E de neacceptat să ai oameni care se pensionează la 48 de ani

De asemenea, actul normativ mai prevede că personalul cu funcții de conducere, eliberat din funcția de conducere deținută ca urmare a reorganizării, va beneficia de drepturile prevăzute de lege. Dacă nu există o funcție de conducere vacantă corespunzătoare postului ocupat, acesta va putea ocupa o funcție de execuție care corespunde studiilor și vechimii în specialitate a funcționarului de conducere.

Totodată, până la data de 30 octombrie 2025, conducerile executive ale acestor autorități vor prezenta un raport în cadrul comisiilor parlamentare de buget-finanțe și muncă reunite și o notă de informare către Guvern cu o grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a nivelului salariilor de bază și/sau indemnizațiilor personalului din statele de funcții la data de 1 iulie 2025.

Începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026, pentru membrii Comitetului de reglementare al ANRE, membrii Consiliului ASF și președintele și vicepreședinții ANCOM, nivelul brut al salariului/remunerației/indemnizației (după caz) se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în luna iulie 2025.

Valoarea cumulată a bonusurilor/primelor anuale ale acestora nu ca putea depăși un cuantum egal cu nivelul a de două ori cuantumul brut lunar al indemnizației stabilite de lege pentru funcția de ministru.

În vederea asigurării transparenței instituționale, aceste autorități autonome vor publica pe site-ul propriu organigrama, nivelul remunerațiilor și indemnizațiilor totale aferente calității de membru al Consiliului/Comitetului și grilele de salarizare ale personalului. Noile state de funcții și niveluri de salarizare se vor aplica începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat