Cabral a dat startul distracției comandând shot-uri, în timp ce se bucura de muzică, dar și companie. Noul statut de burlac a atras rapid atenția, transformând masa lui într-un punct de atracție pentru mai multe domnișoare. Liber și fără obligații, prezentatorul a profitat de atmosferă pentru a analiza „oferta” din club, iar concluzia serii a fost cu siguranță una pozitivă.
După ce a stat de vorbă cu mai multe femei, a dansat și a făcut poze cu ele, Cabral și-a îndreptat atenția către o șatenă cu părul lung și ondulat, îmbrăcată într-un top negru cu decolteu adânc și blugi oversized moderni.
Din acel moment, pentru el nu a mai existat nicio altă prezență feminină în club, chimia dintre cei doi fiind instantanee. Au urmat momente tandre, șoapte la ureche, iar la final s-au sărutat cu foc fără să țină cont de cei din jur.

Petrecerea s-a încheiat după miezul nopții, când cei doi au decis să părăsească clubul și s-au dus în camera de hotel. În timp ce așteptau un taxi în stradă, atmosfera romantică a continuat cu gesturi tandre, dans spontan și momente pline de afecțiune.
Andreea Ibacka și-a surprins urmăritorii de pe rețelele de socializare după ce a publicat imagini de pe un șantier. Mulți au crezut că actrița amenajează o locuință deja achiziționată, însă aceasta a explicat că își construiește o casă în Năvodari. Vedeta susține că proiectul începe să prindă contur, chiar dacă lucrările sunt în desfășurare.
„Oscilez zilnic între ‘o să iasă superb’ și ‘trăiesc într-un grup de WhatsApp cu meșterii’. Căsuța de la mare prinde contur, iar eu prind răbdare. Mereu mai durează «puțin». Da, marea are efect terapeutic. Dar momentan o privesc de pe șantier”, a scris Andreea Ibacka pe Instagram.
În această perioadă, actrița își împarte timpul între București și Năvodari, pentru a putea urmări evoluția lucrurilor. Andreea a mărturisit că programul său este unul încărcat, dar încearcă să gestioneze toate responsabilitățile care au apărut odată cu noul proiect.
„O săptămână cât trei, între București și Năvodari (de cele mai multe ori). Cu glow de filmare și mood de montat finisaje interioare. Dar printre atâtea responsabilități, imediat după filmarea de azi, mi-am amintit și de promisiunea față de mine, așa că am ajuns la pilates”, a mai scris Andreea Ibacka pe Instagram.