Eclipsă de Soare 2021. Când se va produce şi unde va fi vizibilă de la noi din ţară

O eclipsă de Soare care se va vedea parţial din jumătatea de nord a României se va produce pe 10 iunie.
Oana Anghel
09 iun. 2021, 12:44
Eclipsă de Soare 2021. Când se va produce şi unde va fi vizibilă de la noi din ţară

Eclipsă de Soare 2021. Evenitmentul astronomic va începe cel mai devreme la ora 13:17, în nord-vest, şi va avea ca acoperire maximă 2,1% din discul Soarelui, a anunţat Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Atenție! Pentru a privi o eclipsă de Soare, de orice tip ar fi ea, este nevoie de un filtru solar special. Fără acest filtru observarea eclipsei poate provoca leziuni oculare majore, care pot ajunge până la orbire. Filtrul cel mai accesibil este filtrul de sudură mai dens. Totuşi, acesta are un neajuns. Din cauza grosimii sticlei, pot apărea imagini duble. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată care oprește radiațiile periculoase. O altă variantă sigură este proiectarea imaginii solare pe un ecran.

Citeste si Craterul uriaş, de peste 60 de metri diametru, apărut pe un câmp din Mexic, dă bătăi de cap oamenilor de ştiinţă VIDEO

„Dacă doriţi să o priviţi va trebui să folosiţi un filtru special, denumit Mylar, sau cel mai dens filtru de sudură. Prin telescop eclipsa se poate observa prin proiecţie, fără a privi Soarele. Nu priviţi direct Soarele pentru că puteţi orbi”, anunţă Observatorul Astronomic.

Cum se produce o eclipsă de Soare

O eclipsă de Soare are loc în momentul în care Luna trece între Pământ și Soare obturând astfel total sau parțial discul solar pentru un observator aflat pe Pământ, potrivit Wikipedia. Văzut de pe Pământ, discul Lunii e de obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi blochează lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Pământ. Când discul Lunii acoperă în întregime pe cel al Soarelui imaginea luminoasă obișnuită a Soarelui este blocată complet și, pentru o anumită zonă de observație și o anumită durată de ordinul câtorva minute, eclipsa de Soare este totală.

Fiecare eclipsă de Soare are propria sa poziție și se poate vedea doar dintr-o zonă anume de pe glob.

Eclipsă totală are loc atunci când Soarele este obturat complet de Lună. Imaginea strălucitoare a Soarelui este înlocuită timp de câteva minute de silueta întunecată a Lunii. Totuși, coroana Soarelui, mult mai strălucitoare decât Luna, rămâne vizibilă. Eclipsele totale sunt vizibile doar pe o fâșie îngustă de pe suprafața Pământului.

Citeste si Fenomen rar pe planeta Marte, filmat de NASA. Oamenii de știință au rămas surprinși. Imagini unice

Eclipsa inelară apare atunci când Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, iar diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui. Din Soare se mai vede doar marginea, în formă de inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată.

Eclipsa hibrid este o eclipsă intermediară între o eclipsă de Soare totală și una inelară. În unele puncte de pe Terra poate fi văzută ca fiind totală, iar în altele apare ca fiind inelară.

Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează Soarele doar parțial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pământului, în special în exteriorul benzii de totalitate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România