Edilul Timişoarei a sesizat Parchetul privind înstrăinările de imobile încă din 2013

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat marți, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în urmă cu doi ani, cu privire la suspiciunea sa asupra înstrăinării unui număr foarte mare de imobile din patrimoniul municipalității și al Statului Român.
Iulian Tudor
05 mai 2015, 11:58
Edilul Timişoarei a sesizat Parchetul privind înstrăinările de imobile încă din 2013

„Având în vedere suspiciunile existente în percepția publică și inclusiv în cea personală a subsemnatului cu privire la modul în care s-a ajuns ca un număr atât de mare de bunuri imobiliare ce au aparținut Primăriei, respectiv Statului Român sau au fost în administrarea acestora să devină proprietăți private ale câtorva persoane/clanuri ale căror venituri oficiale, conform acelorași percepții publice și personale, nu par a fi fost la un nivelul care să permită susținerea unor tranzacții de anvergura celor în cauză, vă solicit respectuos să cercetați restituirile în natură și celelalte forme de transfer de proprietate fostă publică la sfârșitul perioadei comuniste, către proprietari privați, petrecute din 1990 până în prezent„, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu în respectiva sesizare către Parchet.

Edilul a făcut, marți, aceste precizări în replică la informațiile vehiculate în mass-media potrivit cărora ar fi implicat în recentele acțiuni ale procurorilor desfășurate în cadrul cercetărilor privind restituirea de imobile pe Legea 112/1995.

„S-au făcut afirmații că, de mai multe ori, în Primărie s-ar fi făcut percheziții. Au mai fost de două ori veniți reprezentanți ai DNA pentru a le lua declarații unor angajați. Niciodată nu sa întâmplat nimic la Cabinetul Primarului, așa cum au încercat unii să prezinte lucrurile, introducându-mă și pe mine în ecuație, chiar și subliminal. Niciodată nu s-a făcut vreo percheziție niciunde în Primărie până săptămâna trecută, când, cu mandat de la DNA, a fost prezentă o echipă de la Poliție, care a procedat super civilizat, așa cum trebuie să se întâmple într-un stat de drept. Mi s-a cerut să întrerup relația cu publicul în camera 30, unde urma să aibă loc percheziția și până seara și-au văzut de treaba lor, de unde au ridicat aproape 7.000 de dosare. E firesc ca atunci când există sesizări de spre nereguli să se procedeze inclusiv la percheziții„, a afirmat Nicolae Robu.

Edilul a precizat că, la recenta percheziție a celor din structura centrală a DNA, „oamenii legii nu au avut nevoie de la primar nici măcar de o semnătură că au ridicat dosarele”.

CITEŞTE ŞI: Percheziţii ale DNA la Primăria Timişoara într-un dosar legat de retrocedă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
MM Stoica, obligat de Gigi Becali să lucreze la FCSB cu antrenorul pe care-l ironiza acum o lună!
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România