Eduard Hellvig și Emil Boc, principalele variante ale PNL pentru alegerile europarlamentare. Luminița Odobescu, susținută pentru ocuparea unui post de comisar european

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, și Eduard Hellvig, fostul director al SRI, sunt principalele nume pe care PNL le ia în calcul pentru alegerile europarlamentare.
Filip Stan
24 oct. 2023, 17:21
Eduard Hellvig și Emil Boc, principalele variante ale PNL pentru alegerile europarlamentare. Luminița Odobescu, susținută pentru ocuparea unui post de comisar european

În plus, se mai vehiculează faptul că ministrul de Externe, Luminița Odobescu, ar fi susținută de PNL pentru ocuparea unui post de comisar european. Totul depinde de negocierile de la Bruxelles pentru împărțirea funcțiilor în Comisia Europeană.

”În acest moment, variantele pentru a fi cap de listă la europarlamentare sunt Emil Boc şi Eduard Hellvig. Boc stă foarte bine în sondaje. Dintre actualii europarlamentari, vor fi pe locuri eligibile Adina Vălean, Siegfried Mureşan şi, posibil, Cristian Buşoi. Daniel Buda depinde de candidatura lui Emil Boc, fiind amândoi din filiala Cluj, iar Dan Motreanu şi Rareş Bogdan sunt sub semnul întrebării, în sensul că ar putea candida pentru Parlamentul naţional. Restul vor fi aşezaţi în funcţie de negocieri”, au declarat surse din conducerea PNL pentru News.ro.

Partidul Național Liberal ia în considerare șapte locuri eligibile la alegerile pentru Parlamentul European, lucru care ar putea duce partidul la un scor de cel puțin 20% la euroalegeri. PNL  a avut 10 mandate la alegerile din 2019, pe fondul unor proteste împotriva lui Dragnea.

”Dintre actualii eurodeputaţi, Marian-Jean Marinescu se retrage, Vlad Nistor ar urma să fie susţinut de partid pentru un post de diplomat, iar Vasile Blaga şi Mircea Hava sunt luaţi în calcul la alegerile parlamentare, pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. Situaţia lui Falcă e deocamdată incertă. El are o situaţie dificilă în propria filială: e în relaţii reci cu primarul din Arad, Călin Bibarţ.

Dan Motreanu şi Rareş Bogdan ar putea candida la europarlamentare, dar în toamnă să fie pe listă şi la alegerile parlamentare. Asta ar însemna să demisioneze în decembrie din Parlamentul European, să vină în România şi la Bruxelles să urce următorii doi din listă. Deci lupta pentru Parlamentul European e, de fapt, tot pe vreo 10 locuri eligibile”, au mai spus sursele citate.

Mai mulți miniștri din PNL și-au arătat până acum deschiderea de a candida pentru alegerile europarlamentare. Dintre ei putem aminti de Alina Gorghiu (Justiţie), Raluca Turcan (Cultură), Cătălin Predoiu (Interne) şi Luminiţa Odobescu (Externe).

”În cazul în care Klaus Iohannis nu va obţine funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă sau funcţia de preşedinte al Consiliului European, Luminiţa Odobescu va fi susţinută de partid pentru un portofoliu de comisar european. Momentan se discută despre portofoliul privind politica de extindere a UE”, susţine unul dintre vicepreşedinţii partidului, referindu-se la informaţiile vehiculate potrivit cărora preşedintele Iohannis ar fi interesat de una dintre cele două funcţii.

Eurodeputatul PNL Rareş Bogdan a anunţat, la Prima TV, că va candida pentru un nou mandat în Parlamentul European, în ciuda opoziţiei unor colegi de partid. ”Vreau eu să vin la Bruxelles şi o să vin la Bruxelles. Voi fi pe listă pentru că au nevoie de mine, nu pentru că m-ar iubi toţi”, a spus Rareş Bogdan.

Întrebat dacă Eduard Hellvig va fi pe lista partidului pentru europarlamentare, Rareș Bogdan a spus: „De unde să ştiu ce vrea Edi? Oricând e binevenit în PNL. Are uşile deschise oricând la PNL. Oricând. Nu rupe partidul. Edi a luptat să adune liberalii, niciodată să-i despartă. E un om foarte raţional, foarte echilibrat, care a scos SRI din zona judiciară şi din zona economică şi i-a băgat din nou în cazărmi. E un om care a reformat sistemul”.

La rândul lui, Nicolae Ciucă, șeful PNL, a spus recent că a lucrat foarte bine cu Eduard Hellvig

Şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, în urmă cu o săptămână, că a lucrat foarte bine cu Eduard Hellvig, că îl apreciază foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI şi că este oricând binevenit în PNL.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
“Vii la FCSB în locul lui Mirel Rădoi?”. Laurențiu Reghecampf, anunțul momentului! Clauza uriaşă pe care Gigi Becali ar trebui să o plătească către Al Hilal
Capital.ro
Decizia care o va înfuria pe Elena Udrea. Fosta sa mână dreaptă, pe un post-cheie în România. Mărturia ei a condamnat-o pe Udrea
Playtech.ro
Motivul pentru care benzina a scăzut sub 8 lei per litru. Motorina s-a ieftinit şi ea, preţurile de azi la carburanţi
Adevarul
Pariul riscant al PSD: Moțiune de cenzură sau anticipate? De ce Nicușor Dan ar putea bloca planul social-democraților
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Coiful de la Coţofeneşti şi cele două brăţări dacice vor fi expuse la Muzeului Naţional de Istorie a României. Cât timp vor rămâne în țară piesele
iamsport.ro
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”
MediaFlux
S-a aflat cauza exploziei uriașe de la CET Vest din București! Anunț oficial după primele evaluări tehnice
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara