Efect garantat: LANGUROASA imagine care te va duce cu gândul la PERSOANA IUBITĂ

Clipele de afecţiune există şi în lumea animalelor, chiar dacă interpretările pot fi diferte faţă de cele pe care le dau oamenii. Acesta este şi cazul a doi melci care par să se pupe atunci când trec unul pe lângă celălalt.
Alina Costache
29 mai 2013, 10:21
Efect garantat: LANGUROASA imagine care te va duce cu gândul la PERSOANA IUBITĂ

Cu toate că sunt şanse mari ca cei doi melci să nu considere acest moment unul romantic, fotograful i-a dat o astfel de conotaţie, imaginea devenind un simbol al dragostei, potrivit Daily Mail.

Citeşte şi O imagine care îţi dă fiori, surprinsă în Himalaya. Cu ce crezi că seamănă? FOTO

Întâlnirea celor doi a avut loc pe o buturugă aflată pe jumătate în apă. Cei doi s-au oprit, s-au uitat unul la altul, atingându-se la un moment dat, ceea ce a dat impresia unui scurt sărut. Mai mult, unul dintre ei s-a urcat pe cochilia celuilalt pentru a vedea mai bine peisajul.

Citeşte şi Un melc albinos, în vârstă de zece ani, a fost descoperit în Noua Zeelandă FOTO

Imaginea a fost surprinsă în oraşul Vechta, Germania, de un Willi Rolfes, în timp ce se afla cu fiica lui la o plimbare prin parc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Prețurile produselor românești în SUA îi surprind pe cei de acasă. Cât costă zacusca, mălaiul și dulciurile
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România