Efectele pandemiei de Covid, aproape să declanşeze o nouă epidemie în România. Vaccinul lipseşte şi nu se ştie când va fi disponibil

Un val de îmbolnăviri de pojar, sau rujeolă, îşi face simţită prezenţa la nivel mondial, una dintre explicaţiile specialiştilor fiind că acest lucru se întâmplă din cauză că mulţi părinţi nu şi-au vaccinat copiii, ori pentru că nu au ajuns cu ei la medic, din cauza restricţiilor din pandemia de Covid.
Filip Stan
26 nov. 2022, 14:57
Efectele pandemiei de Covid, aproape să declanşeze o nouă epidemie în România. Vaccinul lipseşte şi nu se ştie când va fi disponibil

O altă cauză pentru numărul mare de cazuri de rujeolă pe care specialiştii o menţionează, tot ca efect al pandemiei Covid, este aceea că mulţi oameni au dezvoltat un sentiment de respingere vaţă de vaccinuri în general.

România are un grad de imunizare sub cel recomandat, dar în ţara noastră vina nu poate fi aruncată în spatele populaţiei, deoarece vaccinul anti-rujeolă lipsește din majoritatea județelor și nu se știe când va fi din nou pe stocul Direcțiilor de Sănătate Publică pentru a fi livrat medicilor de familie.

Pe lângă virozele de sezon, spitalele se aglomerează cu tot mai multe cazuri de rujeolă. Copiii ajung la camera de gardă cu simptome asemănătoare răcelii.

„Congestie nazală, tuse, febră. Ulterior apare si o eruptie care in prima faza apare la nivelul fetei, apoi pe maini, apoi o eruptie generalizata. Părinţii ar trebui să se alerteze când avem o febră peste 39, când erupţia devine generaliză şi copilul nu se mai alimentează, nu mai vrea mâncare, nu mai vrea apă”, a spus medicul de boli infecţioase Gabriel Nistor pentru Antena 1.

Un consult medical se impune mai ales dacă cel mic nu are vaccinul ROR, care face parte din schema obligatorie de imunizare.

„Cele mai multe dintre cazuri sunt într-adevăr forme uşoare sau forme care presupun un echilibru, dar să ştiţi că există complicaţii – şi aici vorbim despre vaccinare, mai ales în cazul copiilor care au şi boli asociate, există riscul să dezvolte complicaţii pulomnare”, a declarat specialistul în boli infecţioase, Adrian Marinescu.

Citeşte şi: Sindicatele din Sănătate cer salarii majorate, indemnizaţie de hrană, spor de noapte şi tichete de vacanţă

Vaccinul împotriva rujeolei nu se mai găsește în nicio farmacie de mai mult de 2 luni în județul Gorj. Părinții sunt revoltați, pentru că serul lipsește și din cabinetele medicilor de familie, iar copiii care au nevoie de rapel merg deja la școală, iar asta crește riscul de îmbolnăvire.

„Fetița mea tocmai a făcut 5 ani și, în mod normal, ar trebui să facă rapelul. Am căutat în vreo 2, 3 farmacii si, din câte am înțeles, nu se găsește nici în țară, nici în județul Gorj, la fel ca multe celelalte pe care le-am căutat și pentru cel mic.”, spune o femeie, intervievată de Digi 24.

În aceste condiții, specialiștii spun că izbucnirea unei epidemii e iminentă. Grav este și că în ultimii ani, rata de vaccinare a scăzut în România. Conform Institutului Național de Sănătate publică, vaccinul antirujeolic a fost inclus în schema asigurată de stat începând cu anul 2005.

O perioadă de timp, rata de vaccinare a fost de aproximativ 95%, însă, din 2010 aceasta a început să scadă. În 2019, procentul părinților care și-au vaccinat copiii cu prima doză din vaccinul antirujeolic a ajuns la 89,5, iar cu cea de-a doua doză, procentul a ajuns la 75,8%.

Gindrovel Dumitra, președintele grupului de vaccinologie: „Acest lucru a permis ca în anul 2011, respectiv 2016, România să treacă prin două epidemii, iar ultima, cea din 2016, care s-a prelungit până aproape în anul 2020, să înregistreze un număr de 61 de decese. Pot să vă confirm că există această ameninţare de apariție a unor epidemii la nivel global. De altfel, ceea ce s-a întâmplat în România nu arată decât că așa se poate întâmpla.”.

De distribuirea vaccinului către cabinetele medicilor de familie se ocupă direcțiile de sănătate publică. Însă, în mai multe județe din țară, stocurile sunt goale de luni întregi.

Citește şi: De ce servicii medicale vor beneficia românii care nu au asigurare de sănătate

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Gică Craioveanu, verdict dur după Universitatea Craiova – Ararat 1-1: „Poate o să ziceți că sunt nebun…”
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Alertă în România! Virusul variolei ovine și caprine, confirmat în Brăila. Zeci de experți veterinari sunt pe teren
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat