Efectele secundare ale REMEDIILOR NATURISTE. Iată ce plante te pot îmbolnăvi

Chiar dacă sunt sută la sută naturale şi sunt mai ieftine decât pastilele fabricate de oamenii de ştiinţă în laboratoare, şi plantele sunt tot un fel de medicamente. Ele tratează anumite boli cu condiţia să fie administrate în concentraţia corectă şi pe o anumită perioadă de timp.
Alina Costache
22 iul. 2015, 05:48
Efectele secundare ale REMEDIILOR NATURISTE. Iată ce plante te pot îmbolnăvi

Sunătorea. Unele plante de leac cum este, de exemplu, sunătoarea, au mai mult succes chiar decât medicamentele prescrise de medici. Însă puţini sunt cei care ştiu că sunătoarea nu se foloseşte în combinaţie cu tratamentul medicamentos în cazul depresiilor sau al bolilor cardiovasculare, deoarece poate duce la agravarea acestor afecţiuni. În plus, femeile care iau anticoncepţionale orale trebuie să ştie că sunătoarea scade efectul acestora. Principalul efect secundar al ceaiului de sunătoare este sensibilitatea la lumina solară pe toată durata tratamentului. Însă mai pot apărea, de asemenea, tulburări gastrointestinale, reacţii alergice, oboseală, stare de ameţeală şi confuzie, senzaţia de gură uscată, scrie doctorulzilei.ro.

Levănţica. Recomandate mai ales pentru efectele de combatere a stresului, de ameliorare a calităţii somnului şi de tratare a tulburărilor de circulaţie sanguină, sulfina şi levănţica se situează şi ele printre plantele cu efecte adverse demne de luat în seamă. Aceste plante trebuie evitate de persoanele cu probleme de coagulare sau de cele care iau medicamente anticoagulante, deoarece printre proprietăţile sulfinei şi ale levănţicii este şi aceea de fluidizare a sângelui.

Citeşte şi Remedii naturale din casă pentru 10 probleme medicale

Păducelul. Este o plantă cu utilizări multiple, dar e benefică mai ales pentru tratarea tahicardiei, a palpitaţiilor sau a tulburărilor de ritm cardiac şi pentru reducerea nivelului colesterolului „rău” din sânge. Atât timp cât este utilizat conform recomandărilor specialiştilor, păducelul nu are niciun efect secundar. Însă atunci când ceaiul este prea concentrat (mai mult de două linguriţe la o cană cu apă) sau dacă bei mai mult de trei căni pe zi, mai ales la începutul tratamentului, pot apărea palpitaţii, deoarece păducelul acţionează prin dilatarea arterelor coronare, care asigură vascularizarea inimii.

Creţuşca. Infuziile de creţuşcă au indicaţii pentru tratarea durerilor intense de cap, a răcelilor şi a durerilor cauzate de reumatism. Creţuşca are, de asemenea, un puternic efect diuretic şi antiinflamator. Printre efectele adverse ale acestei plante se numără scăderea bruscă a tensiunii arteriale, de aceea nu se recomandă administrarea ei pe perioade lungi de timp. Ar trebui să o evite persoanele care suferă de ulcer sau de arsuri la stomac.

Plante care se iau cu precauţie:

Limba mielului – în cantităţi mari, este periculoasă. Poate afecta ficatul şi poate duce la instalarea cancerului.

Podbalul – poate duce la formarea tumorilor canceroase.

Tătăneasa – dacă este utilizată pe cale internă, poate fi toxică pentru ficat, dar nu şi în utilizarea externă.

Busuiocul cerbilor – în cantităţi mari, poate provoca apariţia convulsiilor şi trebuie evitat cu stricteţe de femeile însărcinate, deoarece poate duce la naşterea prematură. Ienupărul – de evitat folosirea de către femeile însărcinate şi de cele cu insuficienţă renală.

Lemnul dulce – în cantităţi mari poate duce la retenţie de apă şi la instalarea hipertenisiunii arteriale.

Citeşte şi Remedii făcute în casă, aprobate chiar de medici

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
„Nu pot să cred!”. Comentatorul BBC a rămas mască la golul care l-a înfuriat pe Messi. Video
Capital.ro
România a primit peste 100 de miliarde de euro de la UE. Victor Negrescu: 9 din 10 investiții publice au fost realizate cu bani europeni
Playtech.ro
Lista greșelilor din trafic care aduc cele mai multe amenzi turiștilor în Grecia. La ce trebuie să fie atenți românii care merg cu mașina în vacanță
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
La 75 de ani și după patru căsnicii ratate, celebra actriță s-a logodit din nou: „El este alesul!”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?