Egiptul a inaugurat „Octogonul”, noul sediu al armatei care a detronat Pentagonul. Complexul a costat 50 de miliarde de euro

Duminică, 6 iulie, a fost inaugurat noul cartier general al forțelor armate în Egipt. Se spune că este cel mai mare din lume, depășind Pentagonul.
Alexandra Dumitrescu
06 iul. 2026, 12:57
Egiptul a inaugurat „Octogonul”, noul sediu al armatei care a detronat Pentagonul. Complexul a costat 50 de miliarde de euro

Octogonul, așa cum este numit complexul, este alcătuit din zece clădiri, fiecare în formă octogonală și se întinde pe o suprafață de aproximativ 90 km².

După inaugurare, complexul Octagon din Egipt a urcat pe primul loc în clasamentul celor mai mari sedii ale unui minister al apărării din lume, depășind Pentagonul american.

Președintele Al-Sisi a descris la inaugurare octogonului ca fiind „dovada voinţei unei naţiuni care ştie că nimic nu este imposibil”. Acesta a fost îmbarcat în uniformă militară pentru prima dată în peste 10 ani.

Imagine aeriană a complexului Octagon din Egipt, 5 iulie 2026. (Foto: captură de ecran)

Proiectul reprezintă un important motiv de mândrie pentru Egipt și are rolul de a demonstra că țara își recapătă influența în regiune.

Citește și: Liderii PSD, PNL, USR și UDMR reiau negocierile pentru deblocarea crizei politice. Care sunt „liniile roșii” ale partidelor (surse)

În ultimii ani, Egiptul este unul dintre statele care au investit masiv în consolidarea capacităților militare, alături de Israel, unde exporturile din industria de apărare și bugetul destinat acestui sector au atins niveluri record.

Pe drumul spre ceremonia de inaugurare a masivului complex, liderul egiptean a fost însoţit de elicoptere de atac.

Se estimează că Octogonul ar fi costat aproximativ 50 miliarde de euro, fiind astfel unul dintre cele mai scumpe proiecte realizate după ce Al-Sisi a urcat la putere. Complexul se află în noua capitală administrativă egipteană, situată în deşert la est de Cairo.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, semnează documente la inaugurarea complexului Octagon, pe 5 iulie 2026. (Foto: captură de ecran/X/@AlsisiOfficial)

Egiptul trece printr-una din cele mai grave crize economice din ultimele decenii, presiunea fiind accentuată de datoria externă în valoare de 143 de miliarde de euro. Mulţi egipteni dau vina pe Al-Sisi şi megaproiectele sale pentru această criză.

Al-Sisi a preluat puterea în 2013 printr-o lovitură de stat susţinută de armată.

Egiptul resimte de mai mulţi ani efectele războaielor din Gaza şi Sudan, precum şi ale conflictului din Libia, toate fiind teritorii cu care se învecinează, conform DIGI24.

În Egipt, situaţia de securitate a rămas stabilă după tulburările revoluţiei din 2011.

Citește și: Încep lucrările la tronsonul Iași-Ungheni din Autostrada Unirii. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor: ”Nu irosim nicio secundă”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Ararat-Armenia, LIVE VIDEO în play-off Europa League, manșa tur. Cine transmite la TV, brigada de arbitri, live text și cote la pariuri
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu 22 de victime la Mediaș! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Nicușor Dan are pe listă 3 nume pentru premier. Cine ar putea fi viitorul șef al Guvernului (Surse)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat