Elena și Ianis Hagi, primele declarații după cununia religioasă. Cei doi radiază de fericire. ”Abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul”

Elena și Ianis Hagi au oferit primele declarații după cununia religioasă. Cei doi sunt în al nouălea cer.
Alina Costache
14 iul. 2024, 19:21
Elena și Ianis Hagi, primele declarații după cununia religioasă. Cei doi radiază de fericire. ''Abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul''

Elena și Ianis Hagi au făcut primele declarații după slujba emoționantă de la Biserica Sf. Visarion. Este cea mai frumoasă zi pentru ei, iar fericirea li se citește pe chip.

Sunt tineri, frumoși și îi așteaptă o viață întreagă înainte. După ce au ieșit din biserică, Elena și Ianis Hagi au făcut primele declarații, precizând că este cea mai frumoasă zi din viața lor de până acum.

Elena și Ianis Hagi au precizat că îi așteaptă cu drag pe toți cei care vor să le fie alături și că abia așteaptă petrecerea din această seară, dar, mai ales, abia așteaptă să petreacă o viață întreagă împreună.

“Le mulțumim celor de la Palatul Știrbey! Le mulțumim! Îi așteptăm cu drag pe toți invitații, sunt speciali pentru noi! E cea mai frumoasă seară pentru noi. Noi îi așteptăm, să ne distrăm cu ei. Cei care nu pot veni au motive întemeiate, mai ales colegii mei care au vacanța foarte, foarte scurtă. Știu că sunt alături de noi și așa cum este la noi, familia este foarte importantă”, a declarat Ianis Hagi înainte de petrecere, potrivit Antena 3. 

„Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea de până acum. Faptul că am spus „Da” în faţa lui Dumnezeu înseamnă foarte mult pentru noi. Sunt sigură că totul este şi va fi perfect. Abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul„, a spus Elena Hagi.

Lucrul care este absolut interzis la nunta lui Ianis Hagi

Pentru a asigura o organizare impecabilă și siguranța tuturor participanților, mirii au implementat măsuri stricte și condiții riguroase pe care invitații trebuie să le respecte cu strictețe. Aceste măsuri sunt menite să asigure o desfășurare fără probleme a evenimentului și să protejeze bunăstarea tuturor celor prezenți.

Anul trecut, de Crăciun, Ianis Hagi și Elena Tănase au spus „Da” în fața ofițerului stării civile, oficializându-și relația. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sf. Visarion, urmând ca, începând cu ora 19:00, cei peste 500 de invitați să se bucure de petrecerea fastuoasă de la Palatul Știrbey. Ianis Hagi a declarat că toate tradițiile și obiceiurile machedonești vor fi respectate cu strictețe, adăugând un plus de autenticitate și emoție acestei zile de neuitat.

 

Foto: Antena 3

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT