Elena Udrea: Actualul Parlament a fost „apogeul laşităţii”, mai rău de atât nu se poate

Elena Udrea susţine că actualul Parlament a fost "apogeul laşităţii" pentru că, deşi sunt oameni bine pregătiţi, au funcţionat la comanda liderilor de partide, ea apreciind că "mai rău decât a fost nu se mai poate". Udrea mai spune că actualii lideri politici, precum Liviu Dragnea, ar trebui schimbaţi cu alţii mai curajoşi.
Iulian Tudor
02 dec. 2016, 13:15
Elena Udrea: Actualul Parlament a fost

„Dacă liderii politici vor deveni cu adevărat lideri, oameni care să înţeleagă că rolul lor acolo este să mobilizeze şi să îndrume şi să impulsioneze partidele pe care le conduc pentru a lua acele decizii, a vota acele legi de care avem nevoie în acest moment, atunci vom avea un parlament mai eficient”, a declarat Elena Udrea într-un interviu pentru news.ro.

Udrea este convinsă că PMP va intra în Parlament şi spune că dorinţa ei „cea mare” este să voteze un guvern cu Traian Băsescu prim-ministru. Despre Traian Băsescu, Udrea spune că acesta a greşit în alegerea colaboratorilor şi că ea este printre singurii din politică ce i-au rămas alături fostului preşedinte, în cei 12 ani.

Eugen Nicolicea, Eugen Tomac, Ana Birchall sau Steluţa Cătăniciu sunt parlamentari pe care Udrea ar vrea să îi aibă colegi şi în viitorul Legislativ. Ea spune că nu este bine pentru Parlament să fie prea mulţi oameni noi, fiind suficient un procent de 30%.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea a scris o carte despre ultimii doi ani din viaţa ei. Când urmează să fie lansată

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii care participă la Survivor România 2026! Au scris istorie, dar acum vor să depășească și provocările din Republica Dominicană
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Iubitul Rodicăi Stănoiu rupe tăcerea după decizia INML. Cine ar fi internat-o pe fosta ministră la Psihiatrie. Erau sau nu căsătoriți?
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Termen limită pentru taxe și impozite locale. Decizie în Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”