Elena Udrea: Dosarul făcut de DNA nu avea ce să caute în instanţă. Se referă la o contravenţie, nu la o faptă penală

Elena Udrea susține că dosarul în care a fost trimisă în judecată, miercuri, de DNA "nu avea ce să caute într-o instanță" întrucât, consideră ea, acesta se referă la o contravenție, nu la o faptă penală.
Iulian Tudor
24 mai 2017, 20:37
Elena Udrea: Dosarul făcut de DNA nu avea ce să caute în instanţă. Se referă la o contravenţie, nu la o faptă penală

„Acest dosar de azi, în opinia mea și nu numai a mea, e un dosar care nu avea ce să caute într-o instanță. El este un dosar care se referă la o contravenție și nu la o faptă penală. (…) Luarea de mită e faptul că niște oameni — membri de partid — s-au dus să obțină finanțare în campanie de la niște oameni de afaceri, iar acea finanțare e considerată mită, iar faptul că acei oameni s-ar fi dus la solicitarea mea se numește instigarea mea la luare de mită”, a declarat Udrea, la România TV.

Potrivit acesteia, o astfel de finanțare reprezintă contravenție, și nu se sancționează penal.

„Este o realitate pe care, din păcate, foarte mulți nu vor să o vadă. Ce se întâmplă în instanțele din România în anumite situații e departe de orice act de justiție și de orice justiție independentă”, a adăugat Elena Udrea.

ELENA UDREA, IOANA BĂSESCU şi DAN ANDRONIC, trimişi în judecată sub control judiciar în dosarul „Alegeri 2009”

Fostul parlamentar a afirmat că se gândește să nu se mai apere în dosarul în care DNA a trimis-o în judecată.

„Eu chiar mă gândesc în mod cinstit să nu mă mai apăr. Dacă se întâmplă și în acest dosar ce s-a întâmplat în Gala Bute, adică o mascaradă de doi ani în care ne prefacem că facem un proces, ca la final să dăm o sentință care era gândită încă de când a pornit dosarul Gala Bute, adică de acum doi ani și ceva, mai bine să-și asume instanța că are o înțelegere, un ordin de a da o sentință și în acest dosar, să o dea pe loc. Ce să ne mai prefacem că facem o justiție și un proces de ani de zile?”, a spus Elena Udrea.

În opinia ei, dosarul respectiv reprezintă o acțiune împotriva sa și a fostului președinte Traian Băsescu.

„Nu vreau să se întâmple ceva, un abuz, și altora doar pentru că mi se întâmplă mie, dar vi se pare normal ca în țara aceasta în care se fac campanii la fel (…) în ultimii 10 ani, în care eu nu am fost niciodată șef de campanie — am avut și eu o părticică de implicare în campania din 2009 — nimeni să nu mai fie acuzat de finanțare în afară de Elena Udrea? N-a mai făcut nimeni campanie în România?”, a adăugat Udrea.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Ultrasul din Piața Victoriei, Ciprian Pamfile, nu are ocupație, cântă rap și apare des în ipostaze religioase. Numele său figurează în dosare privind datorii și executări silite - Fanatik.ro
Capital.ro
Milioane de pensionari, afectați de recalculare. Explicația sindicatului după raportul Curții de Conturi
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii în locuința lui
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mama sa a leșinat la cimitir | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte