Elena Udrea, moşiereasă cu acte în regulă. Şi-a băgat banii în terenurile din Călăraşi

Deputatul PMP, Elena Udrea, a depus declaraţia de avere pe anul 2014, declaraţie care cuprinde toate terenurile pe care le-a cumpărat în mai multe localităţi din judeţul Călăraşi, precum şi banii pe care i-a investit în companiile care se ocupă de exploatarea acestor terenuri. Sumele sunt impresionante.
Adrian Ilie
27 iun. 2014, 15:33
Elena Udrea, moşiereasă cu acte în regulă. Şi-a băgat banii în terenurile din Călăraşi

Pentru a strânge o parte din banii necesari investiţiilor, Elena Udrea a vândut o parte din imobilele pe care le deţinea: o casă cu teren în Ilfov cu 165.000 €, un alt imobil de 60 m² cu 90.000 € precum şi un Porsche Cayenne Turbo la un preţ de chilipir, numai 5.000 €. Deputatul a rămas cu o casă de 170 m² şi 25% dintr-un imobil de 635 m². În Bucureşti, Udrea deţine terenurile care i-au rămas în urma partajului cu fostul ei soţ, Dorin Cocoş: patru însumează circa 10.000 m² le deţine singură, unul de 600 m² îl posedă în proporţie de 50%, precum şi un sfert dintr-un teren de 700 m².

Achiziţiile de terenuri le-a făcut în patru localităţi din judeţul Călăraşi: Sohatu, Săruleşti, Nana şi Gurbăneşti. În Sohatu, Udrea a cumpărat 11 parcele ce totalizează 146.800 m², adică 14,6 hectare, dintre care cea mai mică are 2.300 m², iar cea mai mare 41.000 m². La Săruleşti, Elena Udrea deţine 5 loturi de pământ ce totalizează 14,37 hectare, cu suprafeţe de variază între 14.500 şi 40.000 m². La Nana, este proprietară peste numai 18.900 m². O suprafaţă mai consistentă deţine la Gurbăneşti, de 110.800 m², divizată în trei parcele.

În vederea exploatării acestor terenuri, Udrea este acţionară la câteva companii. Astfel, deţine integral firma Agro Green Nana, cu un capital social de 200 de lei, 50% din compania Băi Boghiş, acţiuni în valoare de 500 de lei, 20% din acţiunile Tim Rail Cargo, adică 40 de lei, şi 80% din Rail Operator Cereal, acţiunile ei valorând 800 de lei.

Deşi valoarea nominală a acţiunilor este modică, banii investiţi de Udrea sunt mulţi. Ea şi-a creditat propria firmă cu 465.000 de lei. De asemenea, ea a finanţat Băi Boghiş cu 320.000 € şi 225.000 lei, iar Tim Rail Cargo cu 160.000 € şi circa 1.500.000 de lei. De asemenea, Udrea a mai creditat două persoane fizice: cu 30.000 de lei pe Nicoleta Trif şi pe Dumitru Ardelean cu 15.000 de lei.

De precizat că firma Băi Boghiş are ca scop exploatarea unui izvor de apă termală.

Averea Elenei Udrea este completată de două maşini – un Fiat şi un Mercedes, bijuterii în valoare de 100.000 € şi conturi bancare care totalizează circa 1.025.000 de lei şi 85.000 €. Din activitatea de deputat, Udrea a obţinut în ultimul an aproape 59.000 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT