Elena Udrea: Rămâne în PMP doar cine e dispus să construiască acest partid

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat luni că îi pare rău de plecarea din partid a lui Valerian Vreme şi a lui Vasile Gherasim, care s-au înscris în UNPR, arătând că formaţiunea se află într-un moment greu şi că rămâne cine este dispus să construiască, potrivit Agerpres.
Filip Stan
12 ian. 2015, 16:40
Elena Udrea: Rămâne în PMP doar cine e dispus să construiască acest partid

„Îmi pare rău pentru aceste plecări, au fost doi colegi cu care am lucrat foarte bine, doi dintre cei care m-au susţinut permanent în proiectele politice în care am fost. Este un moment greu pentru PMP, pentru că suntem singurul partid în Opoziţie. Un partid se construieşte greu. Noi nu avem încă un an de la înfiinţare. Avem două partide mari la putere, PSD – pe de o parte, PNL – pe de altă parte. Rămâne în PMP cine este dispus să construiască acest partid, variantele în care mergi la un partid la Putere sunt şi acestea posibile, însă este opţiunea fiecăruia ce alege – să rămână să construiască în PMP sau să meargă într-un partid la Putere”, a spus Udrea într-o conferinţă de presă.

Deputatul Valerian Vreme a devenit membru al UNPR, urmând să activeze în grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, el a fost până în mai 2013 membru al PDL iar apoi neafiliat.

Valerian Vreme a fost ales în colegiul uninominal 6 din Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

De asemenea, Vasile Gherasim s-a alăturat echipei UNPR. El a fost deputat de Bacău în legislatura 2008-2012 şi primar al sectorului 1 al municipiului Bucureşti în perioada 2000-2004.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Ce salariu amețitor a primit norvegianul Christensen. Acesta este motivul real pentru care a plecat de la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ierarhia de admitere la liceu 2026 se publică astăzi. Cum sunt departajați elevii cu aceeași medie la Evaluarea Națională
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?