Elevii nu doresc scurtarea vacanței de iarnă și cer suspendarea tezelor din primul semestru. „Solicităm ferm ca vacanța de iarnă să nu fie modificată, iar recuperarea să se facă în săptămâna „Școala Altfel””

Consiliul Naţional al Elevilor nu îşi doreşte scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I după data de 3 ianuarie 2022. 80% dintre cei peste 60 de mii de respondenţi ai chestionarului şi-au exprimat această părere.
Filip Stan
01 nov. 2021, 13:11
Elevii nu doresc scurtarea vacanței de iarnă și cer suspendarea tezelor din primul semestru.

Organizația „solicită ferm”, într-un comunicat de presă ca vacanța de iarnă să nu fie modificată, iar recuperarea unei săptămâni din vacanța forțață acum să se facă în săptămâna „Școala altfel”.

“Ca urmare a declarațiilor privitoare la modificarea structurii anului școlar 2021- 2022 din cauza vacanței de două săptămâni impuse în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, Consiliul Național al Elevilor a lansat o consultare adresată elevilor, profesorilor și părinților, pentru a afla perspectiva acestora privitoare la perioada imediat următoare.

Din peste 60.000 de răspunsuri, peste 80% dintre respondenți au declarat faptul că nu își doresc scurtarea vacanței de iarnă și prelungirea semestrului I începând cu data de 3 ianuarie 2022, considerând că această modificare ar destabiliza foarte mult întregul proces educațional. De asemenea, aproximativ 90% dintre elevi, profesori și părinți sunt de părere că nu este oportună susținerea tezelor pentru semestrul I, cu atât mai puțin după vacanța de iarnă, în condițiile în care semestrul va fi fost deja fragmentat de două ori, fără posibilitatea acoperirii întregii programe școlare.

Astfel, considerăm că recuperarea unei săptămâni de vacanță în săptămâna 3-7 ianuarie ar reprezenta un factor suplimentar care afectează actul instructiv-educativ, mai ales în contextul în care se așteaptă o creștere vertiginoasă a numărului de infectări cu COVID-19 după sărbători, fenomen ce va fi asociat, implicit, cu redeschiderea prematură a școlilor.

Citeşte şi Sorin Cîmpeanu recunoaște că școala online este un dezastru după ce i-a picat internetul la o conferință! „Apropo de cei care spun ca este foarte ușor de predat online!”

De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să mențină vacanța de iarnă în forma stabilită inițial, cu recuperarea uneia dintre săptămânile de vacanță în săptămâna „Școala altfel” din semestrul al II-lea. În acest sens, aducem în vedere și prevederile art. 66, alin. (3) din Legea educației naționale, care prevede că, pentru fiecare disciplină de studiu, programa școlară acoperă 75% din ore, lăsând la dispoziția profesorului un procent de 25% de ore pe care le are la dispoziție pentru aplicarea unor strategii individuale de predare și evaluare.

În același timp, ne exprimăm din nou solicitarea de a suspenda organizarea tezelor pentru semestrul I, având în vedere că materia nu va putea fi parcursă în integralitate. În acest caz, este elementară menținerea unei forme de evaluare sumativă, dar care să nu pună accentul pe notă, ci pe feedback real din partea profesorului, și care să puncteze clar conținuturile pe care elevul ar trebui să le asimileze mai mult pe parcursul acestui an școlar”.

„Există cadru legal, există o poziție fermă exprimată nu doar de elevi, ci și de părinți și profesori, prin consultarea la care au răspuns peste 60.000 de persoane. Anul școlar trebuie să rămână un element predictibil și, de aceea, este necesar ca vacanța de iarnă să rămână în forma stabilită inițial, cu regândirea conceptului de teză”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citeşte şi Sorin Cîmpeanu: În data de 8 noiembrie şcoala va începe

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ceremonia de deschidere JO 2026. Flacăra olimpică, aprinsă la Cortina. Jocurile Olimpice sunt oficial deschise
Capital.ro
Statul poate lua terenul de la proprietari. Limitele clare impuse de lege. Se achită obligatoriu despăgubiri
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil