Elevii şi studenţii cer, la deschiderea anului şcolar, 6% din PIB pentru Educaţie

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cer Guvernului, la deschiderea anului şcolar, alocarea unui buget de 6% din PIB pentru educaţie, apreciind că subfinanţarea sistemului afectează prezentul şi viitorul societăţii.
Iulian Tudor
16 sept. 2013, 14:55
Elevii şi studenţii cer, la deschiderea anului şcolar, 6% din PIB pentru Educaţie

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) îşi exprimă îngrijorarea că, deşi elevii s-au întors la şcoală cu speranţa că vor avea cadre didactice bine pregătite, săli de clasă echipate cu aparatură modernă şi sprijin din partea statului pentru cei cu probleme financiare, aşteptările lor nu vor putea fi atinse nici în acest an, din cauza bugetului mic alocat pentru educaţie, potrivit Mediafax.

„Consiliul Naţional al Elevilor solicită Guvernului acordarea a şase la sută din PIB pentru educaţie. În prezent, sistemul educaţional preuniversitar necesită o creştere a finanţării pentru a fi posibilă revizuirea programei şcolare, dotarea tehnică a unităţilor de învăţământ, formarea tinerilor pentru piaţa muncii şi asigurarea unor condiţii şi servicii sociale favorabile, precum burse, alocaţii şcolare şi programe de consiliere şi orientare în carieră”, se arată într-un comunicat semnat de cele două organizaţii.

În opinia elevilor şi studenţilor, printre priorităţile de finanţare şi evaluare ale sistemului se află şi şcolile tehnologice, care nu dispun de infrastructura necesară pregătirii elevilor pentru piaţa muncii şi care, de cele mai multe ori, nu oferă absolveniţilor cadrul necesar pentru intrarea în câmpul muncii. În învăţământul tehnologic, din cauza schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii sunt bulversaţi şi demotivaţi, susţin reprezentanţii elevilor, care doresc ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.

„Subfinanţarea sistemului educaţional afectează prezentul şi viitorul societăţii româneşti. Consecinţele sunt grave şi multiple, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea personală şi profesională a elevilor, cât şi oportunităţile pe care aceştia le vor avea în viitor. Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creşterea finanţării pentru educaţie reprezintă calea spre dezvoltarea unui sistem adaptat nevoilor socio-economice actuale” susţine preşedintele CNE, Iulia-Flavia Miron.

La rândul său, preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş, este de părere că problemele legate de slaba finanţare a educaţiei nu afectează doar studenţii şi universităţile, ci şi elevii şi profesorii din licee, gimnazii, şcoli primare sau grădiniţe, care resimt îndeaproape efectele unui buget insuficient.

„O pregătire slabă a elevilor le aduce acestora dificultăţi în adaptarea la cerinţele universităţilor, lucru ce a dus la situaţia în care foarte mulţi studenţi abandonează încă din primul an de studiu, asta fără să mai ţinem cont de numărul mare de elevi care nici măcar nu au şansa înscrierii la facultate din cauză părăsirii şcolii cu mult înainte de absolvire. Constatăm cu dezamăgire că actuala generaţie de elevi este condamnată la încă un an de sacrificiu datorat dezinteresului guvernanţilor faţă de investiţia în educaţie, lucru care pune sub semnul întrebării responsabilitatea cu care guvernanţii tratează viitorul tinerei generaţii şi implicit, viitorul României”, a declarat Mihai Dragoş, citat în comunicat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
U Craiova, totul pentru Europa! Decizia luată de Mihai Rotaru pentru meciul cu Oțelul care-l costă o mică avere. Exclusiv
Capital.ro
APCE critică planul anunțat de Ilie Bolojan privind bateriile pentru prosumatori. Proprietatea privată nu poate fi controlată de furnizori
Playtech.ro
Merită panourile fotovoltaice dacă ai o factură de numai 150 de lei? De la ce consum începe să fie atractivă investiția
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Se spune sau nu „La mulți ani!” astăzi, de Sfânta Maria? Diferența dintre Sf. Maria Mare și Mică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat