Emil Boc şi delirul dialogului social

Reapărut brusc în spaţiul public, premierul spune o nouă poezie. Vreţi dialog, vă dau dialog! Nimic nu se mai face fără dialog. Nu mai programăm filmul mut de până mai ieri, mergem pe principii de marketing, oferim ce vrea publicul.
Petru Berteanu
17 ian. 2012, 21:21

Noua lege a sănătăţii se va face într-un dialog general despre care aflăm de la ministrul aproape mut Ritli Ladislau că ar putea dura cam şase luni. Vor fi întrebaţi toţi: doctori, brancadieri, farmacişti, oameni cu gripă, copii vaccinaţi, oameni cu perfuzii. S-a intrat în dialog abrupt şi tripartit şi cu zona economică. O parte din tripartit a absentat, sindicatele n-au venit, domnul Boc a vorbit cu patronatele. Le-a zis că nu poate nimic dar că dialogul continuă. De mâine, domnul Baconschi începe şi dânsul dialogul cu societatea civilă şi aflăm că după vreo două luni de dialog o să tragă nişte concluzii.

După ce peste 60 de oraşe au ieşit, cum-necum, în stradă, trăim o euforie a comunicării. PDL descoperă dialogul ca procedeu literar. Nu are mesaj. Nu are o ofertă. Îşi închipuie lunile următoare ca unele de stat la masă şi vorbit până vine anotimpul fericit al comasatelor. Toţi vor fi băgaţi în seamă. Nu scapă nimeni.

Această soluţie de criză, construită în pripă, e o nouă formă de pantomimă politică. Am mimat dezvoltarea, am mimat anticorupţia, am mimat antiaroganţa, am mimat reformele şi autostrăzile. Acum mimăm dialogul, ce mare lucru. Poate că e vorba despre politică făcută după ureche dar măcar e una deschisă la durerile naţiunii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Nucile sunt un aliat pentru inimă și creier. Ce au descoperit cercetătorii despre consumul zilnic
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România